Început de ianuarie 1456. La o casă boierească înconjurată de copaci acoperiți cu promoroacă, apare un tînăr de sub căciula căruia se văd plete blonde. Privirea, amintind de seninul cerului, pare a unui om matur, hotărît. Imediat fu primit cu bucurie și introdus în încăpere. E Ștefan, acum pribeag în Țara Romănească, fiul nefericitului Bogdan al II-lea, cel ucis mișelește de Petru Aron la Reuseni. Nu după mult timp sosi aici și unul din marii boieri moldoveni, logofătul Mihu. Discuția între cei doi se înfiripă repede. Ștefan vorbi deschis: va lupta pentru a lua tronul Moldovei. Făgăduiește iertare boierilor „hitleni” și oferă dregătorii tuturor boierilor care ar primi să-l părăsească pe Aron. Mihu îl ascultă cu atenție. Privirea sa de culoarea oțelului pare să se schimbe. Dorea el să-l ajute pe Ștefan? Nicidecum. Ștefan se arăta ca un bărbat cu care nu e bine să te pui. Să-l conduci din umbră, nici atît. Atunci? Rămînea o singură cale: asasinatul. A încercat atunci Mihul logofătul să-l omoare pe Ștefan din porunca lui Petru Aron?
„Nu este exclus, scria reputatul istoric Nicolae Grigoraș, ca la sugestia lui Petru Aron, acest logofăt să fi pus la cale asasinarea lui Ștefan”.
Ștefan nu mai putea fi nici, prins, nici omorît. Învățase mult din pățania tatălui său ca să nu mai aibă încredere în boierii schimbători. Și iată-l pe Ștefan domn al Moldovei. Boierii îi jură credință la „Direptate”. Ștefan nu s-a lăsat, însă, amăgit. Din mulțimea boierilor lingușitori și schimbători, alege numai ce este bun. Mai mult, în primul său „Sfat domnesc”, avînd 19 boieri, păstrează 9 din foștii sfetnici ai lui Petru Aron, printre care chiar pe bancherul genovez Dorino Cattaneo, „omul de încredere a fostului domn”. Boierul Stanciu revine în 1457, urmat de „băcăuanul” Lazea Pitic, Costea Danovici, Duma Broevici și Știbor. Dar Mihu? Acesta refuză, deși la 13 septembrie 1457 Ștefan îi scrie în Polonia: „Te-am iertat și toată mînia și ura am alungat-o cu totul din inima noastră. Și nu vom aminti niciodată, în veci, cît voi trăi de lucrurile și întîmplările trecute”. Peste trei ani, la 12 iunie 1460, Ștefan îi acordă logofătului un salvconduct, scriind că „nu se va mai gîndi niciodată la cele întîmplate în „Țara Basarabilor” sau oriunde în altă parte, în orice vreme sau în orice zile, de acele lucruri sau de orice altă dușmănie”. Din nou refuz. Au trecut 10 ani de zile. Ștefan nu-l uită pe marele boier, acordîndu-i la 10 august 1470, pe lîngă „carte de trecere”, și înapoierea satelor „Negoești, Conțești, Pîrtănași și Valea Seacă” din ținutul Bacăului. Cu siguranță că bătrînul Mihu nu s-a mai întors la moșia sa. Ținea mai mult la capul său decît la pămînt. Mult mai tîrziu, la 23 iunie 1551, moșia Negoești va fi împărțită, împreună cu alte sate, Anei, „fata Gănesii”, nepoților ei și „feciorilor Jurginii”.
De boierii „hitleni” Ștefan n-a scăpat de-a lungul marii sale domnii, avînd probleme cu ei chiar pînă în ultimele zile de viață. Îl vor trăda boierul Roman Gîrboveț, , hatmanul Luca Arbore și chiar Bogdan, cumnatul său, care va fugi peste Milcov „pentru oarecare fapte ale răutății lui, ca să scape de sub ascultarea domnească”.
Dacă a fost într-adevăr o încercare de asasinare a lui Ștefan de către Mihu logofătul, rămîne ca cercetătorii să-și spună cuvîntul într-un viitor apropiat”. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns