CONTRAPUNCT „Noi ne aliniem cu dragoste…”

Eugen VERMAN

O știre pe Canalul de Televiziune Romănia ne-a mai adus o „bombă” în contextul aspirațiilor noastre de integrare în Uniunea Europeană: laptele produs în fermele romănești nu e compatibil cu cel produs de vacile din U.E., al nostru avînd de zece ori mai mulți germeni. După care, pe ecran a apărut o țărancă, fermieră, din cîte am înțeles, care a declarat că „noi ne aliem cu dragoste, dar condițiile sînt grele…”. Să vă spun drept, nefiind crescător de animale, ci doar consumator, inclusiv de lapte, n-am prea înțeles cum e cu „germenii” și cu numărul acestora comparativ cu cel din laptele U.E. L-am întrebat, deci, chiar a doua zi, pe un bun prieten, domnul Petru Rusu, fost laborant chiar la ICIL, acum pensionar, dar om cu multă experiență și realist, cum devine treaba… Și omul mi-a confirmat cele auzite și văzute la TV, spunîndu-mi că la „abundența” de germeni din laptele romănesc își aduc contribuția o sumedenie de factori, începînd cu furajarea animalelor și continuînd cu igiena fermierului, a grajdului, a animalului ș.a.m.d. Nu știu în ce măsură femeia aceea onestă, crescătoare de animale, cunoaște aceste cerințe. Și, chiar faptul că țăranii noștri tind să se alinieze „cu dragoste” la cerințele U.E. nu-mi spune prea multe. În primul rînd, pentru că nu sînt convins că toți fermierii noștri cunosc aceste cerințe. La noi se merge, încă, pe tradiție. Săteanca mulge vaca, aduce laptele și-l pune în ceaun la fiert, iar ce rămîne îl aduce la tîrg; puțin se sinchisește de calitatea hranei pe care o dă animalului, de condițiile de igienă din grajd… Domnul Petru Rusu îmi povestea cum, acum cîțiva ani, aflîndu-se în Germania, a fost la o fermă de vaci și a văzut pe viu cam tot ce se întîmplă acolo. Totul e mecanizat, inclusiv furajarea. Ferma nu era mare, doar de vreo 10 sau 15 animale… În preajmă se afla un cîmp cu fînețuri unde amicul meu a făcut constatarea că animalele vor avea ce mînca „la iarnă”, atît de bogat era cîmpul acela! Dar neamțul a zîmbit, nu, nu dăm o asemenea hrană la animale, fînul acesta va putrezi, va îngrășa pămîntul, animalele mănîncă nutrețuri combinate, adică altceva, mult mai consistent… În al doilea rînd, în virtutea tradiției noastre – care, iată, nu se prea potrivește cu ceea ce-i în fermele din Occident – prea puțini țărani se gîndesc să investească pentru mecanizare – mulsul, de exemplu – și, la urma urmei, nici n-ar avea banii necesari. În condițiile în care U.E. va finanța programele de dezvoltare a satelor romănești – în primul rînd a bazei lor economice -, aceste fonduri vor trebui cheltuite sub o strictă îndrumare și în perspectiva unor rezultate palpabile… În ce mă privește, cînd mă gîndesc la vacile din satele noastre, care trag la căruțe sau la plug, cînd mă gîndesc la mulți dintre țăranii noștri care vor trebui puși să învețe în chipul cel mai direct, am niște îndoieli aproape dureroase vizavi de compatibilitățile cu fermele, cu producțiile și produsele Occidentului. Cred, însă, în miracole…

…Cît privește viile hibride – care au înlocuit, cu nerușinare, aș zice, viile nobile de dinainte de 1990 – cei din U.E. ne-au păsuit deocamdată. Adică vom continua să producem zaibăr și „căpșunică” trecîndu-le în „contul” vinului de masă. Dar asta nu prea mulți ani. Căci, în cele din urmă, va trebui să „ne aliniem cu dragoste” și la cerințele vinului superior pe care-l beau cei din Occident. Așa că va trebui, vrînd-nevrînd, să uităm de „tradiția milenară” a Nohanului și să intrăm, și aici, în Lumea bună…