EDITORIAL Săptămîna însîngerată

Ștefan RADU

Astăzi se încheie săptămîna patimilor lui Iisus și ar trebui să ne pregătim pentru marea bucurie a Învierii. Însă iată că Sărbătorile de Paști din acest an sînt marcate de recrudescența violențelor din Irak. Politicienii din țările care formează coaliția de trupe ce acționează în zonă încep să vorbească despre un nou Vietnam. În urmă cu un an, cînd abia începuse războiului din Orientul Mijlociu, exprimam exact această temere. Spuneam atunci – și îmi mențin părerea – că nu forța armelor va aduce pacea în țara eliberată de clanul lui Saddam, ci dialogul tolerant între civilizații. Occidentalii – în douăsprezece luni de război – nu s-au arătat dispuși să accepte tradițiile și modul de viață musulman. Astfel, populația, care își dorea să-l mătrășească pe dictatorul Saddam, a descoperit că la fel de insuportabilă este și prezența americană în Irak. Atitudinea de învingători afișată de soldații coaliției a transmis un sentiment de umilință celor eliberați. Ei nu sînt dispuși să fie tratați ca învinși în țara lor. Vor să aibă propria armată, să-și aleagă Parlamentul și conducătorii, să dispună de bogățiile țării. Semenii lor să fie judecați și condamnați de magistrați irakieni. Restul este doar retorică despre democrație, greu de perceput prin filtrul valorilor șiite sau sunite.

În Irak mor oameni, civili și militari, localnici și străini, într-un război de gherilă violent și haotic. Pînă la arestarea lui Saddam, vina cădea doar în seama acoliților săi. Acum apar zilnic mici lideri regionali care cheamă la o revoltă populară generalizată. Militarii români – puțini fiind – nu s-au implicat în misiuni extrem de periculoase, însă zona ce se află în responsabilitatea lor este în plină fierbere. Pentru ei, Sărbătorile de Paști nu sînt răgaz de bucurie, cum nici familiile lor, de-acasă, nu pot trăi în liniște aceste momente. Autoritățile de la București – spre deosebire de cele de la Madrid sau Tokio – refuză să ia în calcul o suspendare a activității detașamentului românesc, dacă nu chiar retragerea din prima linie. Sîntem prea mici pentru asemenea decizii politice și actuala guvernare nu dorește să declanșeze un nou scandal de politică externă. În schimb, riscă un conflict cu opinia publică din țară care nu a susținut implicarea militară a României fără girul Națiunilor Unite. Am mers pe mîna americanilor, în conflict cu multe alte superputeri (precum China, Rusia sau Franța), și acum ne vine foarte greu să dăm înapoi. Mai mult ca altă dată, săptămîna acesta este însîngerată nu doar de sacrificiul lui Iisus, ci și de moartea a zeci de tineri trimiși să lupte în deșerturile Arabiei. Dacă am fi cu adevărat raționali și l-am asculta pe Dumnezeu (indiferent cum l-am numi într-o limbă sau alta), am descoperi că mult mai simplu s-ar rezolva marile probleme ale lumii dacă ne-am accepta reciproc, exact cum sîntem, cu bune sau rele. Însă așa cum scria Cioran, „spre deosebire de alte veacuri, în care tortura era practicată cu neglijență, al nostru, mai exigent, a adus în schingiuire o rigoare ce face cinste cruzimii noastre.” Și tot el ne atenționa că „bucuria are un mare defect: lipsa de rigoare. Priviți cît de riguroasă e, în schimb, fierea…”