Politicienii petrec Paștele departe de politică

Redacția Ziarul de Bacău

Ștefan Talambă, președintele PNȚCD Bacău, petrece Paștele departe de casă. Ca aproape în fiecare an, țărănistul, împreună cu familia sa, merge la Mănăstirea Curtea de Argeș. „Nu obișnuim să ne facem cadouri, dar cu toții ne înnoim. Înainte de Paște, cu toții muncim de zor prin bucătărie”, ne-a declarat Talambă. L-am crezut pe cuvînt că muncește și el în bucătărie, pentru că, nu-i așa, e păcat mare să-ți „înflorești” meritele casnice, mai ales în Săptămîna Mare. Ștefan Talambă le-a transmis tuturor băcăuanilor urările obișnuite și „Paște fericit!”.

Angela Bogea, deputat și președinte al PRM Bacău, ne-a destăinuit că Paștele îl face „la mama, la țară, la Coțăfănești”. Bogea a mai spus că mereu profită de zilele de Paște și Crăciun ca să-și mai vadă mama. De obicei, deputatul nu primește cadouri de Paște, așa că nu se așteaptă la altceva nici în acest an. „Am să-i duc ceva mamei, că nu ne-am mai văzut de mult”, ne-a spus ea. Președintele PRM Bacău vrea să profite din plin de zilele libere, pentru că urmează o perioadă grea, cînd se pregătesc alegerile.

Romeo Stavarache, președintele PUR Bacău, nu se poate lăuda că a frămîntat aluatul pentru cozonaci. Umanistul recunoaște că el mai mult a „supravegheat” fabricarea cozonacilor. Nici cadourile nu se obișnuiesc de Paște în familia Stavarache, dar președintele PUR și soția sa le-au luat celor două fetițe cadouri specifice vîrstei lor (una e în clasa întîi, iar cealaltă e deja într-a-cincea). „De zece ani, petrec Paștele în apropierea casei mele natale, în munții Vrancei, la Mănăstirea Sfinții Voievozi”, ne-a spus Stavarache. El ne-a precizat că Sărbătorile le va petrece doar cu familia.

Gabriel Vlase ține la viața lui privată

Mare surpriză am avut ieri, cînd am vrut să aflăm unde petrece Paștele Gabriel Vlase, subprefect și președinte executiv al PSD Bacău. Am așteptat cuminți să plece de acasă. De obicei, „prima oră” de lucru a subprefectului începe după ora 10.00, cînd iese pe ușa blocului. Și ieri a fost zi de lucru, așa că, matinal, Vlase a plecat de acasă la fix 10.50. Pe la 11.45, am reușit să-l abordăm, telefonic. Cu gîndul la cele sfinte, Vlase a uitat că e demnitar și ne-a trîntit una peste urechea de la receptor: „E viața mea privată. Nu vă privește pe voi!”. Paște fericit! (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.