Băcăuanii cu dizabilități refuză să muncească

Redacția Ziarul de Bacău

Persoanele cu handicap din județul nostru nu au motive să își caute un loc de muncă, deși legea acordă facilități patronilor care îi angajează. Concluzia aparține președintelui Societății Handicapaților Fizic (SHF) din Bacău, Dorina Poinaru, care ne-a prezentat și unele explicații ale fenomenului. Ea spune că directorii sau patronii preferă să angajeze oameni cu handicap ușor și că, în general, ei se feresc de persoanele cu handicap. La asta contribuie și faptul că membrii societății nu au o calificare, care să le permită să devină utili. „Doar 12 dintre cei 160 de membri ai SHF care doresc să lucreze au o calificare, iar cursurile forțelor de muncă nu sunt gratuite pentru noi”, a explicat Dorina Poinaru.

Problema cea mare vine, însă, chiar din partea persoaneleor cu handicap, care pur și simplu preferă să stea acasă. Fapt dovedit de cifra de numai 160 de oameni aflați în căutarea unui loc de muncă, o cifră foarte mică în raport cu numărul total de membri ai asociației. „Avem în total peste o mie de membri. Foarte mulți preferă, însă, să primească indemnizația de 1,4 milioane de lei, în locul unui salariu minim pe economie de 2,8 milioane de lei. Acești oameni ar lua deci în plus un milion și jumătate pe lună, pentru care ar trebui să înfrunte dificultățile unui serviciu. De obicei ei aleg să stea acasă”, recunoaște Dorina Poinaru.

există, însă, și excepții, ce-i drept, foarte puține: șase tineri au reușit să termine o facultate prin sprijinul asociației. Exemplu lor a fost urmat, într-o proporție la fel de nesemnificativă, de cei care nu vor să se lase doborîți de postura de persoană cu handicap. H.G., de 33 de ani, a reușit să-și găsească un loc de muncă rezonabil abia la zece ani după terminarea liceului. A lucrat patru ani în domeniul confecțiilor, cu un program de la 8 la 12 ore pe zi. „Am renunțat anul trecut la slujbă. Voiam să fac ceva mai bun din viața mea, așa că m-am întors la indemnizația de persoană cu handicap și m-am înscris la facultate. Acum sunt în anul întîi la informatică și gestiune”, ne-a spus femeia, mulțumită de alegerea ei. (Alin LEANCĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.