Emilian Miron s-a calificat în lotul național la informatică

Redacția Ziarul de Bacău

Olimpiada națională de informatică, desfășurată în perioada 2-9 aprilie la Buzău, nu a adus rezultate remarcabile pentru elevii băcăuani care s-au aliniat la startul întrecerii. Singurul premiant dintre cei șase băcăuani care au participat la întrecerea celor mai buni informaticieni din țară a fost Emilian Miron, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”. În acest an, Emilian Miron a obținut doar o mențiune, rezultatul său final fiind influențat de faptul că în prima zi de întrecere unul dintre programele le care le folosea la calculator a fost inutilizabil. Chiar și așa, el s-a calificat, în urma barajului, în lotul național al României. Anul trecut, Emilian a obținut locul I la olimpiada națională și s-a calificat în lotul național al României, iar la Balcaniada de informatică s-a clasat pe podium. Elevuld e la „Vrănceanu” nu a fost singurul băcăuan care s-a luptat pentru un loc în lotul național de informatică. Și Victor Daniliuc, clasa a X-a, tot de la Colegiul „Gheorghe Vrănceanu”, a participat la barajul pentru lot, însă rezultatele obținute nu i-au dat dreptul să intre în elita micilor informaticieni români. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.