Joia Verde, sărbătorită la botez și înmormîntare

• deoarece membrii celor șapte tarafuri au plecat la muncă în străinătate, cei opt lăutari cîți au mai rămas în Băcioi abia dovedesc cu cîntatul • ieri, de „Joia Verde”, Paștele țiganilor, lăutarii au cîntat la două botezuri și o înmormîntare • din acest motiv, tradiționala manifestare din centrul localității s-a mutat fie acasă la oameni, fie la cimitir

Bucurie și lacrimi, asta se putea citi ieri pe fețele locuitorilor satului Băcioi, din comuna Corbasca, în ziua de „Joia Verde”, Paștele țiganilor, prima joi după Paștele ortodox. Considerat pînă anul trecut, timp de decenii, unul dintre puținele sate din județ și din Moldova unde se mai păstra tradiția etniei, Băcioiul era ieri aproape pustiu. Prin centrul localității, altădată animat, mișunau doar cîțiva puradei și o mînă de tineri, îmbrăcați în straie de sărbătoare, care oscilau între a „face” un barbut, a juca la „Roata Norocului” sau a-și cheltui banii pe nimicurile afișate de două vînzătoare. La doar cîteva sute de metri, doar taraful mai anima atmosfera. Și nu pe gratis, ca pînă acum, ci pe bani frumoși, la un botez. Taraful are opt membri și cîntă de mama focului ori de cîte ori are ocazia.

Acum, după Paște, țiganii nu mai prididesc și fălcile li s-au încleștat de atîta suflat în instrumente. Asta deoarece au rămas singuri și trebuie să facă față tuturor solicitărilor din comună și din alte trei localități învecinate. Anul trecut, în Băcioi mai existau încă șapte tarafuri, însă toți suflătorii au plecat la muncă în străinătate, unde cîntă pe stradă sau prin restaurante. „La sfîrșitul săptămînii, cîntăm pe la români și noi nu apucăm să ne distrăm. Nici acum, în Joia Verde, nu putem, pentru că avem două botezuri și o înmormîntare și nu avem cum să nu onorăm invitația. Vedeți, am rămas puțini și trebuie să mulțumim pe toată lumea”, spune Ovidiu Șerban, șeful fanfarei.

Pînă acum un an, după prînz, toată suflarea se aduna în mijlocul satului, undea începe petrecerea. Bătrînii își amintesc cu nostalgie de vremurile cînd erau tineri și în sat erau șapte fanfare și lume din trei comune, de nu mai încăpea pe ulițe. „Veneau oameni de peste tot. Era bîlci, cu bărci, cu scrînciob, cu jocuri, și seara ne adunam toți, în jurul unui foc, și dansam și cîntam pînă dimineața. Ce mai, era frumos din cale-afară”, povestește Ștefan Grecu, un bătrîn în vîrstă de 70 de ani.

Acum, mulți lăutari au plecat din sat și cei care au rămas abia au cu ce-și cumpăra un păhărel cu semințe prăjite. Alexandru Mărior, unul dintre soliștii fanfarei, spune că ceilalți colegi ai lui au plecat la muncă în străinătate, în Olanda sau Portugalia, unde cîntă pe stradă și cîștigă bine. După cîteva luni, se reîntorc acasă, își reînoiesc vizele, și pleacă din nou. Nici puținii lăutari care au rămas în Băcioi nu o duc prea rău. Tariful pentru un botez este de trei milioane de lei, în timp ce pentru o înmormîntare tocmeala este de cinci milioane. „Că aici, lumea vine să dea de pomană pentru cel dus, și nu merge la distracție”, adaugă un alt „suflător”.

Pentru locuitorii satului cu 800 de suflete, prima zi de Paște a fost una specială și s-a petrecut între două momente ale existenței: nașterea și moartea. La fel ca și povestea vestitei fanfare de la Băcioi, care, încet-încet, începe să devină doar o simplă amintire. (Florin CRĂCIUN)