PULSUL STRĂZII Biletul la control!

Redacția Ziarul de Bacău

Foarte mulți dintre băcăuanii care folosesc transportul pe calea ferată fac „blatul”, în special navetiștii pe tronsoanele Adjud, Roman, Buhuși, Piatra Neamț. Aceștia se descurcă fie din „darul nașului”, fie profitînd de neatenția și, uneori, îngăduința conductorilor. Controalele întreprinse de Regionala CFR Iași și Poliția TF s-au lăsat cu amenzi contravenționale consistente. Ce considerați că ar trebui făcut pentru disciplinarea acestor călători și renunțarea la astfel de năravuri?

Viorica Ghiba, 73 de ani, pensionară: „Nu este normal să se călătorească, indiferent de mijlocul de transport, fără să se plătească. Practic, o parte din acești bani se duc la venitul statului. Noi trebuie să fim corecți față de stat, ca, după aceea, să avem pretenții să fie și statul corect cu noi. Ca să disciplinăm călătorii cred că ar trebui să se mai ieftinească biletele, dar părerea mea este că educația și civilizația sînt cele mai importante”.

Valentin Lămășanu, 23 de ani, student: „Este ilegal. Nu am o părere bună, chiar dacă, recunosc, am mai mers și eu cu «nașul». Este posibil ca unii dintre aceștia oameni să nu aibă bani și de aceea sînt forțați de situație să nu-și cumpere bilet. Ar trebui să se facă controale mai dese, dar cea mai bună soluție este ieftinirea costului biletelor”.

Luciana Pitaș, 23 de ani, studentă: „Pentru că nașul acceptă să primească mită, bănuiesc că o fac din obișnuință. Posibil ca parte din navetiști să nu aibă bani și soluția ar fi ca firma la care sînt angajați să le plătească transportul. O altă soluție ar fi ca nașii să fie prinși și sancționați aspru”.

Tereza Golici, 53 de ani, confecționer: „Sînt chiar obraznici acești indivizi. Unii poate că circulă în astfel de condiții pentru că nu au bani cu ce să plătească acele bilete dar, ceilalți sînt de-adreptul obraznici. Ar trebui amendați serios și controlați în fiecare zi, că doar sînt oameni plătiți special pentru acest lucru”.

A consemnat Geanina ISTRATE

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.