Interesul destul de mare manifestat de băcăuani pentru Caravana Dacia și, în special, pentru test-drive-ul organizat cu această ocazie în prima zi a manifestării a continuat și sîmbătă, dar și ieri. Drept urmare, numărul celor care, pînă ieri în jurul orei 11.00, au testat posibilitățile unui autoturism Dacia Solenza a depășit 500 de persoane. „Pînă acum am avut 529 de solicitanți, dintre care cei mai mulți au preferat mașinile pe motorină. Comparativ cu celellate orașe în care am mai fost, e bine”, ne-a declarat reprezentantul Dacia responsabil cu înscrierile la drive-test. Caravana Dacia și-a încheiat șederea la Bacău aseară, cînd a fost stabilit și cîștigătorul Daciei Solenza Avantage pusă la bătaie de RCI Finanțare România, unul din grupurile financiare ale Renault. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns