Edilii moineșteni sînt pe punctul de a finaliza o acțiune ce cuprinde plantarea a 870 de arbori tineri pe aria municipiului. „Am reușit să plantăm 170 de puieți de molid în parcuri, 200 de tei de-a lungul arterelor de circulație și 200 de salcîmi în jurul oborului de vite și cereale și a gropii de gunoi a orașului. Nu am neglijat nici zonele verzi dintre blocuri, unde se vor regăsi aproximativ 300 de puieți din diverse specii”, ne-a declarat Constantin Crăciun, director la Serviciul Domeniului Public al Primăriei Moinești. Pînă în vară, localnicii ar urma să-și încînte privirile cu aranjamente florale ce vor cuprinde 35-40.000 de fire de flori, toate provenind de la sera societății Prest Serv, firmă aflată în subordinea Consiliului Local. Paradoxal, va fi aproape neglijat chiar Parcul Central, aflat în fața primăriei. Motivul îl constituie faptul că, foarte curînd, aici vor demara lucrările de construcție la viitoarea Casă de Cultură, obiectiv ce face parte dintr-un amplu program ce vizează modernizarea și reabilitarea centrului civic din urbea petroliștilor. (Mihai VIERIU)
La Moinești au fost plantați aproape 900 de puieți de arbori
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.