FĂRĂ PREJUDECĂȚI La o parte! Faceți loc „deștepților”…

* Homo revelatus și transcendența cenușie

Mihai BUZNEA

Omul continuă să rămînă o enigmă, în pofida descoperirilor în lanț pe care savanți de pretutindeni ni le relevă ca pe tot atîtea apropieri de adevărurile veșnic schimbătoare și de necuprins pe căile pline de mister ale Infinitului cunoașterii. Dintre puținele (spre rușinea mea) la care am accedat și eu în ultima vreme se află și cel enunțat nu de mult de o echipă internațională de cercetători în domeniile paleontologiei și bio-psiho-sociologiei. Aceștia, pornind de la teoriile evoluționiste ale speciilor elaborate de Darwin (pe care unii îl ignoră, alții îl contestă, iar o altă categorie îl marginalizează, dar care totuși rămîne ceea ce este pentru știință), au stabilit existența unui tip de creatură bipedă care deși reunește în structura sa toate trăsăturile specifice, anatomo – patologice, ale lui homo sapiensis, are ceva în plus care îl diferențiază radical de muritorii de rînd: percepția cosmică și gîndirea galactică despre ei înșiși. L-au numit: homo revelatus, despre care susțin că genealogia nu-i este atît de interesantă și importantă pentru trecut, cît mai ales pentru prezent și viitor. La fel de interesant este și faptul că stimulii la care reacționează cel mai activ nu sînt de natură neo-cerebrală, așa după cum s-ar aștepta unii specialiști, ci de unii exclusiv pămînteni: banii (!?).

Aria de răspîndire a respectivei specii este preponderent est-europeană, cu concentrări masive (prin comparație) în spațiul carpato-danubiano-pontic și, restrîngînd sfera geografică, în zona central-estică. Adică în Moldova noastră românească.

Aparențele nu-l deosebesc cu nimic de cei ce alcătuiesc mulțimea, gloata. Sînt de sex bărbătesc și femeiesc, bruni sau blonzi, înalți ori scunzi, frumoși ori mai așa-și-așa, modești (pînă la un punct) ori infatuați. Educați – așa-și-așa, dar mai mult, nu prea! Amabili sau respingători. Ca noi, ceilalți, am putea spune. Doar centrii gîndirii li-s aparte. Au păreri extrem de bune despre ei și, se-nțelege, foarte proaste despre cei din jurul lor. Disprețuiesc cultura, dar și-o asumă. Ii suspectează și dușmănesc pe cei care epatează, dar le rîvnesc pozițiile și notorietatea. Pe care le contestă ori le cumpără, sau pur și simplu și le însușesc. Pe la școli n-au prea umblat fiindcă nu le-au priceput rosturile și nu prea le-au simțit nevoia, dar nu se sfiesc să-și cumpere diplome universitare și titluri de doctor în științe, oricare, numai să fie! De cum își văd conturile bancare și buzunarele pline de lovele, își permit orice. Al lor e totul. Nu contează că „la bază” sînt șmenari, țepari, șpăgari, neam de manivelă, șmecher de cartier, gigolo, săpători de șanțuri ori spălător de podele, păcurar (la oi) sau „țăranul de pe cîmp” responsabil cu prășitul grîului și „cultura mare”. Metamorfoza banului e imediată, profundă și atot-cuprinzătoare. Grație acestuia dobîndesc automat, cred ei, un creier în plus mobilat cu tot ce trebuie, dar și o poziție socială aparte, privilegiată.

Fenomenul, încă insuficient explicat, este destul de nou perceput din perspectiva istorică. A fost inventat de bolșevici, preluat de comuniști și ridicat la rang de virtute de către neo-capitaliștii autohtoni contemporani, cărora li se mai spune și miliardarii de carton. O tentativă de explicare, de altfel destul de reușită, a acestei dedublări paranoice aparține cuplului de scriitori ruși-sovietici Ilf și Petrov (considerați ca fiind printre cei mai mari pamfletari politici ai secolului trecut). Aceștia, în renumitul roman în două părți „-Douăsprezece scaune” și „Vițelul de aur” îl descriu pe homo revelatus în următoarea împrejurare: lîngă o trecere de pietoni de pe principalul bulevard al unui orășel de provincie, doi intelectuali rasați, aparținători vechiului regim politic, stau de vorbă. Pe lîngă ei tocmai pășește un individ prezentabil, cu o figură preocupată, pus la șapte ace, dar cu o față și-o privire de bovină. Il lasă să traverseze, după care unul din cei doi își întreabă partenerul: cunoști omul? Nu!, i se răspunde. E „cutare”. Inainte de revoluție a fost sergent de stradă, iar acum s-a reprofilat în critic muzical. E acreditat la Operă!…

Avem, și noi, sergenții noștri. Și-atunci de ce n-ar sufla, nu-i așa, vînt de primenire și prin urbea noastră?! Cultura, știința, artele își schimbă favoriții, Fortuna își întoarce zîmbetele spre alții. Celor din specia hominidă nou-descoperită a lui homo revelatus, care în timp ce-și numără arginții, molfăie cheewing gum și rotunjesc balonașe străvezii, simt cum se înalță și plutesc într-o mișcare transcendentă, metamorfozîndu-se subit în poeți, profesori universitari, arhitecți ai viitorului, filosofi practicieni, manageri de notorietate, strategi în economie și în arta baterii de monedă calpă spre propria încîntare și îmbogățire. Sînt deștepții generației care, iată, a sosit. Care și-a propus, și reușește să-l domine pe homo sapiensis. El, homo revelatus, a fost ursit cu harul de a conduce, declarîndu-se cel mai deștept dintre pămînteni. Cu voia lui, nu a celorlalți. Nu sesizează ridicolul unor atari pretenții întrucît, se știe, prostul și lăudărosul nu-i destul, dacă nu e și fudul! Am mai avut noi și alte cazuri, cu savanți de renume mondial, dar tragedia lor (și-a noastră, mai ales!) era aceea că nu știau cărei specii de hominizi aparțineau. Acum am aflat și o simțim tot pe pielea noastră. Revelația ce-i cuprinde, precum că de-aici li se și trage stirpea, e una de sorginte divină. Susțin ei, și tocmai de aceea nu li se pot contesta însușirile cu care-au fost dăruiți.

Oare?! Caut, în dicționarul nostru pămîntean, explicații ale fenomenului și mă-mpiedic de o expresie pe care o aud frecvent: megalomanie. Și mă opresc: la ce bun să mai continui cînd năravuri vechi domină și agresează cu stupidități „lumea nouă”?!

Un mister rămîne, totuși: cu-adevărații oameni de cultură ce se întîmplă? Doar n-or urma în sens invers procesul parcurs de homo revelatus! Doamne ferește!