Accidentele de circulație îngroașă rîndurile pacienților de la Moinești

Redacția Ziarul de Bacău

La Spitalul Moinești s-a constatat din nou o creștere a numărului pacienților care au necesitat îngrijiri medicale în urma unor accidente de circulație. În prima zi a acestei săptămîni, două evenimente rutiere au trimis pe paturile spitalului patru persoane. În stare gravă, cu un traumatism cranio-cerebral acut deschis și comoție cerebrală, Ion Paloșeanu, de 34 de ani, din Bacău, a ajuns la Secția de Chirurgie, iar soția acestuia, Gabriela Paloșeanu, de 29 de ani, avea o fractură de femur și a fost internată la Secția de Ortopedie. Într-un accident similar au fost implicați alți doi soți din comuna Poduri, Mihaela Cazan, de 36 de ani, care este tratată pentru un traumatism facial și Petre Cazan, de 39 de ani, diagnosticat cu traumatism toracic. Gabriel Străinu, de 29 de ani, din Vaslui, aflat în tranzit prin zonă, a necesitat intervenție chirurgicală, tot în urma unui accident rutier. În schimb, Gheorghe Cobuz, de 48 de ani, din comuna Agăș, aflat în stare avansată de ebrietate, circula alandala cu bicicleta și nu a mai putut fi evitat de conducătorul unui autoturism. În urma impactului, el a suferit un traumatism cranian acut deschis și a fost internat la Secția de Terapie Intensivă. (Mihai VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.