SIRETUL ÎNSPUMAT Poluare cu leșie pe rîul Siret

Redacția Ziarul de Bacău

• populația din județul Bacău este avertizată să nu folosească apa

din Siret și să nu consume pește din acest rîu în perioada următoare

Direcția Apelor „Siret” a trimis ieri înștiințări către toate primăriile și posturile de poliție din județ pentru a avertiza populația din localitățile aflate de-a lungul albiei Siretului să nu folosească apă din rîu și nici să nu consume pește pescuit de aici în următoarele zile. Măsurile de securitate au fost luate după ce, în cursul nopții de miercuri spre joi, în jurul orei 1.30, s-a produs o avarie la unul dintre rezervoarele de stocare a leșiei folosită în procesul de fabricare a hîrtiei la societatea Famos din Suceava. În urma acestei avarii, aproximativ o sută de metri cubi de leșie neagră slabă s-au scurs, preț de mai bine de două ore, în hala rezervoarelor și în afara halei, pe platformele aferente și în rețeaua de canalizare a societății. O parte din această leșie a ajuns și în rîul Suceava, producînd poluarea apei. Emil Vamau, directorul Direcției Apelor „Siret”, precizează că, la scurt timp după producerea acestor scurgeri, reprezentanți ai Serviciului de Gospodărire a Apelor, împreună cu inspectorii Agenției de Protecție a Mediului Suceava, au acționat în cursul nopții trecute pentru stoparea efectelor produse în urma poluării. Personalul tehnic al societății Ambro SA Suceava, unitatea de care aparține firma Famos, au acționat cu utilaje pentru oprirea scurgerilor, s-a vidanjat poluantul băltit pe platformă și s-a presărat rumeguș în zonele afectate pentru absorbția leșiei scurse. Totodată, a fost suplimentat debitul rîului Suceava cu circa 1,5 metri cubi pe secundă prin barajul mobil de la Mihoveni, situat în amonte de sursa de poluare.

Totodată, a fost stabilit un grafic cu frecvență strictă de monitorizare

din două în două ore a undei de poluare pe rîurile Siret și Suceava. Pînă ieri, în zona în care a fost produsă poluarea nu s-a înregistrat mortalitate piscicolă. Ion Maftei, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Bacău, spune că, după toate măsurile de diluare a agenților alcalini luate pînă acum, în toate județele traversate de unda poluantă este puțin probabil ca, odată ajunsă în Bacău, apa rîului Siretul să mai păstreze urme semnificative de agent poluant. „Pînă atunci, cu siguranță cantitatea de leșie deversată va fi suficient de diluată cît să se încadreze în parametrii admiși de lege. Oricum, pentru orice eventualitate, monitorizăm rîul Siret la punctul de intrare în județ și sîntem pregătiți pentru orice

intervenție”, ne-a mai asigurat directorul Maftei. (Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.