Clubul Britanic se apucă pe treabă

Redacția Ziarul de Bacău

Obișnuiți cu lucrul la fel de fel de proiecte, tinerii membrii ai Clubului Britanic, își reiau activitățile lor. Încurajați și de numărul foarte mare al premiilor cîștigate la festivalul de la Timișoara, T4T Fest, ei continuă proiectele pentru care nu au mai acordat timpul cuvenit pe timpul vacanței. Deoarece clubul are ca scop, pe lîngă aprofundarea limbii și literaturii engleze, și cultivarea respectului pentru mediul înconjurător, una dintre inițiative vizează curățarea văii Oituzului. Membrii clubului vor merge pe rînd să strîngă mizeriile din albie, deoarece acasă îi așteaptă altă sarcină: organizarea festivalului de teatru ID Fest. Dacă pentru primul proiect lucrurile sînt mai ușoare, sau cel puțin așa zic ei, cel de-al doilea dă bătăi de cap. Întîlnirile care au ca scop rezolvarea sarcinilor sînt adevărate teste de rezistență a nervilor. Și asta pentru că, atunci cînd credeai că toate sarcinile au fost îndeplinite, mai apare cîte un mic amănunt esențial.

Cea mai mare grijă este cea a banilor. Deoarece numărul de participanți este de aproximativ 200, cazarea și masa devin întotdeauna cele mai importante chestiuni de rezolvat. Urmează apoi organizarea zilelor de spectacol cu orarul aferent, serile distractive, diferitele activități. După experiența celor două festivale, tinerii mărturisesc că întotdeauna apare ceva neprevăzut, chiar cînd credeai că toate lucrurile sînt puse la punct, astfel încît trebuie să fii mereu pregătit pentru inevitabil. Membrii clubului au luat-o din timp cu pregătirile. Festivalul este programat pentru luna iulie, încît cei care sînt în clasa a XII-a să poată veni și ei. Pînă atunci, ei trebuie să se mai gîndească și la școală, amestecînd astfel o ședință de organizare între două teze. (Roxana SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.