Copiii din clasele gimnaziale ale Liceului de Artă „George Apostu” care fac parte din corul „Animosi” intră în febra concursurilor. Asta pentru că, în perioada 5-10 mai, corul „Animosi” este invitat în Italia pentru a participa la un concurs internațional. Înființat în anul 1990, corul numără 46 de membri, elevi cu vîrste cuprinse între 9 și 16 anim iar în toată această perioadă a cucerit numeroase premii, atît la concursuri naționale, cît și internaționale. La concursul din Italia, unde vor avea asigurată cazarea și masa, vor participa doar 35 de copii și patru cadre didactice. Pentru acoperirea cheltuielilor de transport pînă în Viguzzolo – Italia, copiii din corul „Animosi” au primit din partea administrației publice băcăuane suma de 62 de milioane de lei. (Elena SOLOMON)
Corul „Animosi” concurează în Italia
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.