Narcisa Cumpănă, o învingătoare

• în vîrstă de 25 de ani, femeia a venit în programul „Gata, dispus și capabil” împinsă de la spate de o verișoară • după trei ani, este asistenta unei educatoare de la Centrul „Ștefăniță”

Cînd ești măritată la 16 ani cu un bărbat pe care nu l-ai mai văzut niciodată pînă atunci, anul următor devii mamă, soțul, dar și tradițiile îți interzic să mai mergi la școală, sărăcia te înconjoară din toate părțile, iar bătăile sînt la ordinea zilei, îți mai rămîne, poate, doar speranța. Narcisa Cumpănă, sau Maria, după actele de identitate, a avut ceva mai mult: un dram de noroc și multă, foarte multă dorință de a schimba ceva. În urmă cu trei ani, ea a intrat în programul „Gata, dispus și capabil” al Fundației de Sprijin Comunitar „doar pentru că o verișoară de-a mea m-a bătut la cap”, după cum ea însăși spune, pentru ca acum să fie asistenta unei educatoare de la Centrul „Ștefăniță”.

Îmbinare de tradiții, cutume, violențe familiale și speranță, povestea Narcisei e mai mult sau mai puțin inedită, dar, cu siguranță, e spectaculoasă. „Acasă am fost opt copiii. Mie mi-a plăcut școala, așa că am început să fac liceul, deși mama îmi spunea că nu sînt româncă să învăț atîta. De frică să nu rămîn fata bătrînă, la începutul clasei a X-a, ai mei m-au măritat cu un băiat din Roman. Nu-l mai văzusem niciodată pînă atunci, dar o mătușă mi-a spus că îl cunoaște și că e pîinea lui Dumnezeu. Din păcate, totul a fost pe dos”, și-a început povestea Narcisa. Femeie măritată, acesta și-a luat adio de la școală și de la blugi, s-a îmbrăcat în „fusta largă specifică zavragiilor” și, peste numai un an, a devenit mamă. Asta nu a scutit-o însă, de sărăcie și bătăile soțului. S-au certat, s-au împăcat, a venit al doilea copil, pentru ca, la un moment dat, Narcisa să se vadă, pur și simplu, părăsită de soț. Și-a luat copiii și s-a întors la Bacău. Aici avea însă, să se întîlnească și cu o verișoară, care i-a spus că există o fundație, care o poate ajuta. „La început nu am vrut să vin, pentru că am crezut că îmi vor lua copiii și cîte altele. Pînă la urmă, verișoara mea m-a convins, mai ales că nu aveam bărbat care să mă gelozească și să mă ia la bătaie că mă machiez sau că umblu în pantaloni. Eu știam limba engleză, așa că n-am avut ce face și, la prima întîlnire, am început să-i traduc verișoarei ce spune Leslie (Leslie Hawke, unul din promotorii programului «Gata, dispus și capabil», n.r.). La sfîrșitul ședinței, Leslie și Maria (Maria Gheorghiu, coordonatorul de proiect, n.r.) mi-au spus să rămîn după ce pleacă celelalte fete și am crezut că mă dau afară, pentru că nu am respectat regula care spune că nu trebuie să vorbim în timpul întîlnirilor. Din fericire, nu a fost așa, ci m-au întrebat dacă știu limba engleză. Le-am răspuns că da și, de atunci, am rămas la «Ștefăniță»”, povestește Narcisa.

Tot atunci și-a „schimbat” și numele, pentru a nu o confunda lumea cu Maria Gheorghiu. „De ce Narcisa? Pentru că asta a fost dorința bunicii mele. Deși diferența dintre albul narciselor și mine e mai mult decît evidentă, bunica a spus mereu că eu sînt floarea ei”, explică Narcisa. A absolvit cu brio cursurile din cadrul programului, și, în paralel, s-a încris la liceu. Este în clasa a XI-a la cursurile fără frecvență ale Grupului Școlar „Grigore Moisil” și spune că de abia așteaptă să ia diploma de bacalaureat.

A plîns de bucurie cînd a primit o locuință socială

În luna martie a anului trecut, Narcisa a plîns prima dată de bucurie, după ce a obținut o locuință socială. „Tata a luat-o la bătaie pe mama și aceasta s-a răzbunat pe mine și pe copii, dîndu-ne afară din casă. Cîteva nopți am dormit pe unde am putut, pînă cînd Maria m-a întrebat ce s-a întîmplat. I-am povestit toată întîmplarea și, pentru o vreme, am stat la Școala Americană. Îmi era însă, jenă să stau acolo cu cei mici și eram decisă să plec, dar, din fericire, am primit locuința socială. A fost, poate, cea mai fericită zi din viața mea”, spune Narcisa.

De pe peronul alăturat, cîțiva năpîrstoci o strigau de zor. Veniseră la gară să vadă cu ochii lor cum arată trenul despre care tocmai învățaseră la școală și nu înțelegeau de ce, în loc să stea cu ei, aceasta stă de vorbă cu un nene care tot îi pune întrebări lui „miss Narcisa”. Un zîmbet și o privire drăgăstoasă au fost însă, de ajuns pentru a rezolva „problema”. Peste numai cîteva minute, aveau să se reîntîlnească la școală, acolo unde Narcisa se simte ca peștele în apă. Și, dincolo de toate, o învingătoare. (Eduard CUCU)