Vasile Cautiș, profesor de matematică la Colegiul „Vasile Alecsandri” și, de cîțiva ani inspector la Ministerul Educației și Cercetării, va deveni, în cîteva zile, senator PSD. El îi ia locul senatorului PSD Octavian Opriș, care a fost numit președintele Agenției Electorale Permanente. Cum noua funcție este incompatibilă cu cea de senator, Octavian Opriș și-a dat demisia din Parlament. Conform ordinii firești, candidatul care urma după Octavian Opriș și ar fi trebuit să-i ia locul era Nicolae Huiban, fostul director al Direcției Agricole din Bacău, care a renunțat, însă, la postul de senator, „pentru că este în plină campanie agricolă, și nu a vrut să renunțe la lucrările de la firma sa”, susține proaspătul senator Vasile Cautiș. În aceste condiții, următorul pe listă, profesorul Vasile Cautiș, va deveni senator de Bacău din partea PSD, pînă la sfîrșitul acestui mandat. Vasile Cautiș va încheia colaborarea cu Ministerul Educației și Cercetării, unde era inspector, și va activa ca senator. (Costinela BREAHNĂ)
Vasile Cautiș devine senator pentru cîteva luni
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.