EDITORIAL „Felul meu de a privi realitatea? O re-creez mai bună, mai strălucitoare, mai pe măsura scopului meu. Mintea strigă, explică, demonstrează, protestează dar dinlăuntrul meu se ridică un glas: „potolește-te minte, hai să vedem ce spune inima”. Care inimă? Nebunia, esența vieții. Și inima începe să vibreze.”

Sunt cuvintele care exprimă credo-ul unui mare scriitor, Nikos Kazantzakis, cel care a dat lumii imaginea arhetipală a omului care crede și luptă.

Creativitatea și sensibilitățile artistice nu sunt neapărat apanajul cretorilor. Mă gândesc la o persoană pe care am întâlnit-o, un om asemeni multora dintre noi. Numai că, într-o zi ploioasă de toamnă, femeia răspândea o lumină calmă. Când am avut privilegiul de a o cunoaște un pic mai bine am știut de unde venea lumina. Dintr-un spirit deschis și tânăr și dintr-o inimă vie.

Într-una dintre discuțiile noastre a venit vorba despre muzică. Mi-a împrumutat un CD. Se spune că poți cunoaște un om după lucrurile care îi plac. Expresia unei anumite structuri interioare, acestea îl caracterizează. Atunci când am ascultat muzica respectivă, nu mi-e rușine să spun, mi-au dat lacrimile. O sensibilitate extraordinară, imagini, atmosferă, toate năvăleau spre mine. Era ca și cum sufletul mi s-a deschis într-o clipă. Și m-am gândit că, un om cu o asemenea structură este un generos autentic și un entuziast. Nu m-am înșelat. În timp am văzut că respectiva persoană chiar așa era. Fapt cu atât mai remarcabil cu cât, am mai spus-o, este un om obișniut. Cu griji zilnice, cu necazuri cât pentru un an și bucurii cât pentru o zi. Dar ce admir este deschiderea spre nou, o mare verticalitate, modestia și respingerea stereotipiilor. Conștientizează clișeele, recunoaște realitățile care dor, dar luptă. Cu mintea și cu inima, luptă să re-creeze realitatea. Pe măsura luminii pe care o degajă – mai caldă, mai echilibrată.