Spitalul Județean a economisit o grămadă de bani după ce a instalat patru centrale termice. „Am comparat consumul de gaz pe primele trei luni ale acestui an, perioadă în care au funcționat cele patru centrale, cu perioada similară de anul trecut. În afara creșterii confortului, am consumat și cu 12 procente mai puțin gaz. Asta înseamnă că am cheltuit mai puțin cu 160 de milioane de lei, putînd astfel reorienta banii spre sectoare unde este absolută nevoie”, ne-a declarat medicul Leonard Roșu, directorul Spitalului Județean. Cele patru centrale termice au fost monatate la pavilionul administrativ, în clădirea principala a spitalului, la Maternitate și la secția de Infecțioase Copii. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Spitalul Județean a economisit 160 de milioane de lei grație microcentralelor
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.