Neatenția unui copil și a unui șofer obosit au fost cauzele celor două accidente de circulație petrecute în acest sfîrșit de săptămînă, în urma cărora două persoane au ajuns la spital. Cel mai grav dintre ele s-a produs sîmbătă, la Sascut, unde Roxana Busoancă, în vîrstă de zece ani, a fost lovită în plin de Cielo BC 11 PNN, condusă de Vladimir Anton, de 52 de ani, din Bacău. Accidentul s-a petrecut în momentul în care fetița a sărit din remorca unui tractor staționat fără să se asigure, și a nimerit sub roțile mașinii. Roxana a fost transportată imediat la spital, unde a fost internată cu diagnosticul de fractură de gambă și comă gradul I – II. Medicii l-au internat de urgență și pe băcăuanul Ion Dara, de 69 de ani, victima unui alt accident rurier petrecut tot sîmbătă, de această dată în comuna Berești-Bistrița. Ion Dara a avut ghinionul să se afle în Dacia BC 02 WYB, condusă de Otilia Brașoveanu, 33 de ani, în momentul în care mașina a fost lovită de Mercedesul BV 29 ALT, la volanul căruia se afla Ionel Rău, 47 de ani. Polițiștii au stabilit că accidentul s-a petrecut din cauza neatenției lui Rău, care s-a suit la volan deși era extrem de obosit. Ion Dara a fost internat în spital din cauza numeroaselor julituri și costalelor fracturate în urma accidentului. (Fl. C.)
Lasă un răspuns