O istorie a satului spusă de un țăran

• pentru mulți locuitori ai unei localități, istoria locului este destul de confuză și lipsită de interes

Pentru a avea o cultură despre localitatea unde trăiești nu trebuie să ai neapărat studii de istorie sau de altă factură, ci pur și simplu să te preocupe locul de unde ești și unde trăiești. Acesta este și cazul lui Țîmpu Antal, de 78 de ani, din Nicolae Bălcescu, om simplu de la țară, dar totuși cu o cultură vastă dobîndită de-a lungul timpului, prin diferite situații plăcute și neplăcute. Înainte de pensionare a lucrat ca și brigadier pe șantier, apoi a fost șef de echipă la Trustul 205, unde a lucrat la amenajarea stadionului din Bacău și la cinema Forum. Ultima perioadă de muncă, înainte de pensionare, a fost în cadrul Primăriei din Nicolae Bălcescu. Aici a fost cantonier, se ocupa cu drumurile în cadrul administrației locale.

Deosebit este faptul că este respectat de oamenii din sat nu atît pentru cultura sa, dar mai ales pentru personalitatea sa. Puțini oameni ai satului îi pot face față în discuții, pentru că are un dar al vorbirii excelent și îl poți asculta cu mare plăcere.

Dintre toate discuțiile, cele mai interesante sînt cele despre istoria satului. Satul Nicolae Bălcescu este un sat nu foarte vechi, iar Țîmpu Antal a participat la înființarea localității. „După războiul din 1916, luptătorilor li s-a dat loc de casă. S-a spus atunci Satu-Nou. Noi venim din Valea Seacă. Familiilor luptătorilor li s-au dat zece hectare de siliște și trei hectare de pămînt. După măsurarea comunei, i s-a dat numele de Ferdinand I și așa au început să vină oamenii. Din Albeni au venit în partea asta a satului, cei din Frăsina s-au stabilit în centru, iar cei din Buchila în capătul satului. Acest pămînt din care s-au împroprietărit veteranii provenea de la boierul Valdinburg din Ialomița. El dădea pămîntul în dijmă la boierii mai mici. Ei se numeau Condop, Buzdugan, Brăiescu, Giurgea și munceau cu oamenii în dijmă. Cînd a luat ființă satul, prima dată au fost 80 de gospodari. Primul gospodar a fost Martin Petre care și-a făcut casă lîngă lacul de bivolițe a boierului Condop. Giurgi Bora a fost al doilea și al treilea a fost Țîmpu Ghe. Mihai. Cam ăștia au fost, în mare, cei care au fost printre primii. Îi știu pe toți, dar nu avem timp să-i spun pe toți. Singura sursă de apă era lacul de bivolițe și de acolo beam și făceam de mîncare. Pămîntul era condus de vadanjeri. Ei erau cei care anunțau cu o goarnă locul de muncă pentru a doua zi”, ne-a spus Țîmpu Antal.

Discuțiile despre sat continuă prin povești despre primul război mondial, al doilea război mondial, cu foarte multe amănunte. „Numele actual al satului a fost dat după ce regele Mihai a fost dat jos. A venit apoi Chivu Stoica și pe urmă s-a dat numele revoluționarului de la 1848, Nicolae Bălcescu”, ne-a mai spus Țîmpu Antal. (Marius CIURARU)