Peste 20.000 de băcăuani vor fi amendați pentru că nu și-au declarat veniturile

Redacția Ziarul de Bacău

• aproximativ 78.000 de băcăuani și-au declarat în termenul legal veniturile • 6.000 de plicuri cu formulare au fost returnate de poștă

Aproximativ 80 la sută dintre băcăuani și-au declarat la fisc veniturile obținute în anul 2003. Conform datelor furnizate de Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Bacău, numărul estimat de contribuabili care ar fi trebuit să-și declare veniturile este de aproape 98.300. Maricel Radu, purtător de cuvînt al DGFP Bacău, informează că au depus declarații, prin poștă sau direct la administrațiile financiare, puțin peste 78.000 de persoane, adică 80 la sută. Aproape 5.000 de plicuri trimise prin poștă au fost returnate fiscului. Termenul limită pentru depunerea declaraților de venit a fost 17 mai. Maricel Radu reamintește că pentru nedepunerea declarației de venit global sau a declarațiilor speciale, organul fiscal va transmite contribuabilului o înștiințare, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin care îi va notifica depășirea termenului legal de depunere a declarației. Dacă, în termen de 15 zile de la data primirii înștiințării, contribuabilul nu depune declarația, organul fiscal competent va stabili din oficiu obligația de plată. În cazul persoanelor fizice, nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de venit constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100.000 de lei la 1 milion de lei. Băcăuanii pot depune declarațiile de venit și în această perioadă, în sistem recomandat, la oficiile poștale, sau direct la administrațiile financiare. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.