Serviciul de Investigații Criminale din IJP Bacău a definitivat cercetările privind o tîlhărie comisă în urmă cu cîteva săptămîni pe raza comunei Tătărăști. Tîlharii, a căror identitate a fost păstrată sub tăcere de anchetatori, au fost prezentați ieri instanței de judecată, care a emis pe numele lor mandate de arestare. Agresorii sînt acuzați că l-au acostat pe poștașul din comună, pe care l-au bătut și i-au furat cîteva milioane de lei, bani ce reprezentau o parte din pensiile locuitorilor. Vom reveni cu mai multe amănunte în ziarul de mîine. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns