• Iordache Vasiliu a ajuns, la 55 de ani, unul dintre cei mai bătrîni gunoieri din oraș • deși mulți au rîs de meseria sa, acesta spune tuturor că „nu fur și nici nu dat în cap nimănui”
Mic de statură, îndesat și cu palmele bătătorite de muncă, nea Iordache Vasiliu a muncit de cînd se știe. Mai exact, a strîns gunoaie și, la 55 de ani, a ajuns unul dintre cei mai bătrîni gunoieri din Bacău. „Cînd eram mic, visam să mă fac tractorist, dar părinții, țărani săraci din Secuieni, nu au putut să ne trimită la școală pe toți cei 11 copii”, explică nea Iordache. Așa se face că, în 1970, s-a angajat la fosta „Salubritate”, actuala „Soma”, și, de trei decenii încoace, strînge gunoaiele băcăuanilor.
Nu puțini au fost aceia care i-au luat meseria în rîs, dar, pentru toți, a avut un răspuns. „Mulți au rîs de mine că sînt gunoier, dar nu mi-a fost niciodată rușine de ceea ce fac. Nu am furat și nu am dat niciodată nimănui în cap”, spune veteranul gunoierilor băcăuani. Nea Iordache Vasiliu spune că gunoaiele se schimbă odată cu orașul. „Gunoaiele anilor ’70 erau cu totul altele decît cele de azi. Atunci, lumea arunca doar ceea ce nu-i mai trebuia în casă, dar acum oamenii aruncă la gunoi orice. De exemplu, înainte de Revoluție vedeai la gunoi foarte puțin mortar și zidărie. Acum, pe primul loc ar fi sticlele de plastic”, spune nea Iordache. Acesta nu a avut însă, niciodată norocul să găsească prin gunoaie vreun lănțișor de aur sau alte valori, dar nici nu a căutat în mod special. Alți colegi mai obișnuiau să ia acasa cîte un bibelou sau alte „suveniruri”, dar el nu a fost tentat de așa ceva. „Doamne iartă-mă, dar nu era să duc gunoaie acasă”, spune nea Iordache.
Cît despre transmiterea meseriei, doar unul din cei șase copii ai lui nea Iordache lucrează la „Soma”. A încercat însă, să-i convingă pe alții să vină să muncească aici, dar nu a avut prea mare succes. „Mulți îmi spuneau că nu au unde să muncească și i-am adus aici. Unii nici nu au vrut să audă să muncească la gunoaie, în timp ce alții au venit, dar după două zile au plecat”, spune omul. În ultimul timp s-a lăsat lehamite. După o viață de om își dorește doar să fie sănătos și să iasă liniștit la pensie. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns