EDITORIAL Nervi de campanie

Redacția Ziarul de Bacău

Ștefan RADU

Anunțata dezbatere programată la postul național B1 TV care ar fi trebuit să-i aducă față în față pe actualul primar, dl Dumitru Sechelariu, și pe contracandidatul său liberal, dl Ovidiu Budeanu, am așteptat-o ca pe un moment decisiv al campaniei electorale. N-a fost să fie! Dl primar a considerat că mai importante decît așteptările mele de cetățean al Bacăului este antipatia pe care o nutrește împotriva celui care atentează la funcția sa. Așa că l-am ascultat doar pe Ovidiu Budeanu, cel care pare hotărît să dea lovitura de grație corupției, minciunii și sărăciei. Domnia sa a adus acuzații extrem de grave la adresa actualei administrații locale, prezentînd succint – cît permitea spațiul de emisie și interesele moderatorului – încrengătura de interese politico-economice care ar guverna municipiul și județul. La solicitarea realizatorului emisiunii, a intrat în direct, telefonic, și dl primar. Am ciulit urechile, plin de speranță, pentru a-i auzi contraargumentele. Din păcate, domnia sa a devenit din ce în ce mai nervos și a ajuns la replici de genul „Ascultă, băiețaș!” – limbaj nu tocmai potrivit atunci cînd ai, cu adevărat, ce spune într-o dezbatere. Apoi s-a lăsat liniștea și emisiunea a continuat doar cu cel care a făcut efortul de a se prezenta în fața alegătorilor și de a răspunde oricărei interpelări. Oamenii sînt liberi să judece care este cîștigătorul confruntării.

Situația de la postul de televiziune B1 nu este o excepție. Orice alegător interesat de campania electorală a observat reticența candidaților PSD de a veni în față oamenilor pentru a răspunde la întrebări directe. Au preferat să transmită în mass-media doar comunicate aranjate de echipele de consultanți sau să participe la emisiuni de tip monolog, retrași în studiouri izolate de realitatea cotidiană, fără telefoane și faxuri în direct. Strategia aceasta poate fi interpretată în fel și chip. Practic, alegătorii au fost lăsați să înțeleagă ce vor. Unii vor considera că liderii PSD se tem de confruntările directe. Alții pot spune că indiferența față de public arată că partidul de guvernămînt nu mai consideră voința populară ca element decisiv în lupta pentru putere. Au ajuns să creadă că le aparține comuna, orașul și chiar țara. Partidul e-n toate ce sînt și-n cele ce mîine vor rînji în nasul alegătorului – dacă e să parafrazăm cîteva versuri bolșevice…

Astăzi este ultima zi de campanie electorală legală. Tot ce urmează ține de codul penal și de violarea legilor. În răstimpul celor patru săptămîni am fost, continuu, intoxicați cu ideea că la Bacău lucrurile sînt deja aranjate: se dau nume de ocupanți ai principalelor funcții, se vorbește, deja, despre transferarea unor actuali șefi la instituții importante, se pregătesc răzbunări postelectorale. Tot timpul s-a repetat alegătorilor mesajul că nu va exista un tur doi. Poate… Însă în spatele acestui mesaj se citește disperarea: într-un tur doi, nimic nu mai este sigur pentru actuala administrație. Prelungirea luptei ar arăta că înfrîngerea este posibilă. Ar cădea capete, ar muri afaceri înfloritoare pe bani publici, ar înceta construcțiile unor vile apărute peste noapte. Mamă, ce jale! Au ajuns la mîna alegătorului umil. Fiecare vot este important. Votați cu cine credeți că reprezintă cel mai bine imaginea localității în care trăiți. Nu uitați: avem conducătorii pe care îi merităm pentru că îi alegem liberi și în cunoștință de cauză. Să ne dea Dumnezeu gîndul cel bun!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.