Cacealmaua cărților de alegător

Redacția Ziarul de Bacău

Cărțile de alegător au încurcat procesul electoral în multe dintre secțiile de votare, și, în plus, au dovedit și faptul că membrii comisiilor din secțiile de votare aveau cunoștințe despre legea electorală doar după ureche. Conform legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale, populația a putut vota doar pe baza buletinului sau cărții de identitate, și nu pe baza cărții de alegător, așa cum eronat s-a informat pe unele canale. Drept pentru care, la o secție din Buhuși, spre exemplu, s-a votat dimineața pe baza cărții de alegător, pînă în momentul în care membrii comisiei s-au dumirit că altfel stau lucrurile și au continuat doar cu buletinele de identitate.

Mulți dintre alegători s-au arătat intrigați de utilitatea cărții de alegător, din moment ce nu au fost lăsați să o folosească. Astfel, la secția de la Liceul Economic, unii dintre alegătorii care s-au prezentat cu cartea de alegător au fost întorși din drum și sfătuiți să revină cu actul de identitate pentru a putea vota. Aceștia au spus, însă, că nu vor mai face efortul să se întoarcă la secție, ceea ce, probabil, a mai redus ceva din procentul prezenței la urne. Cel mai probabil, cărțile de alegător vor fi valabile la alegerile generale, din toamnă. (Ovidiu PAULIUC)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.