Potrivit responsabililor cu anchetele sociale de la Direcția de Dialog, Familie și Solidaritate Socială (DDFSS) din Bacău, mare parte din persoanele care au solicitat aici ajutoare financiare în ultimele luni suferă de afecțiuni renale sau de boli grave, precum cancerul sau leucemia: „în ultimul interval, peste 30% dintre cei care au depus cereri de ajutoare financiare prezintă grave probleme renale și sînt din Bacău. De asemenea, în numeroase cazuri s-au depus cereri de ajutor pe motiv de cancer ori leucemie, majoritatea celor afectați locuind în Bacău și Onești, deci în zona platformelor industriale”, ne-au declarat reprezentanții DDFSS.
Să fie oare municipiul nostru o zonă cu oarecare risc medical? „Poluarea sau radiațiile pot fi motive de îmbolnăvire cu leucemie sau cancer. Este greu însă de apreciat exact, deoarece cauzalitatea acestor afecțiuni este extrem de complexă și apariția lor, de multe ori surprinzătoare”, a fost de părere Mihaela Spiridon, medic oncolog la Spitalul Județean. Cît despre cei bolnavi de rinichi, aspectul nu e deloc de mirare în condițiile în care, de ani de zile, numeroși băcăuani sînt condamnați să bea de la robinet o apă nici pe departe potabilă.
Din fericire, dacă lîngă zona industrială sîntem oricum nevoiți să trăim, unii dintre noi se feresc să se mai atingă de apa aproape nocivă: cei care au posibilitatea consumă ape minerale sau sucuri din comerț; alții sînt de găsit la fiecare sfîrșit de săptămînă pe la cîte un izvor din marginea orașului, unde oamenii încărcați cu bidoane formează adesea cozi. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns