• un bărbat a luat foc în timp ce încerca să facă scamatorii scoațînd flăcari pe gură
Un bărbat din comuna Balcani a ajuns în stare gravă la spital după ce a vrut să se dea mare în fața prietenilor de pahar. Petrică Ionescu, în vîrstă de 40 de ani, a încercat marți seara să facă scamatorii scoțînd flăcări pe gură și s-a ales cu arsuri de gradul ll și lll pe față și piept. Bărbatul nu este căsătorit și își petrece mai tot timpul cu prietenii la un pahar de vin. Marți seara, el a vrut să le arate că poate scoate chiar flăcări pe gură. „Am luat benzina în gură și am aruncat-o peste foc, însă flăcările mi-au curpins fața. Am mai făcut așa cu motorină, nu cu benzina, și n-m pățit nimic. Au sărit pritenii și m-au stins cu o haină. Bine că nu au dat cu apă”, ne-a declarat scamatorul de ocazie. El a fost internat de urgență la sectia ATI a Spitalului Municipal Moinești. „A venit în stare de șoc cu arsuri de gradul ll si lll pe față și piept, dar evoluția este foarte bună. A avut noroc ca nu i-au fost afectate căile respiratorii. În trei zile ar putea pleca din spital, dar este posibil să rămînă cu cicatrici”, ne-a declarat Eugen TINCU, medic primar ATI la Spitalul Municipal Moinești. Pe patul spitalului, Petrică Ionescu a jurat că nu va mai încerca niciodată să facă pe scamatorul și să se dea „cocoș” în fața prietenilor. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns