• Mariana Vrânceanu din Valea lui Ion – Blăgești a adus pe lume, pînă la 40 de ani, nu mai puțin de 18 copii • trei dintre aceștia au plecat însă, la cele veșnice • acum, la 47 de ani, Mariana Vrânceanu are deja zece nepoți
Înainte de Revoluție, avea statut de mamă eroină, pentru ca, acum, familia sa să fie una dintre cele mai sărace din Valea lui Ion – Blăgești. Asta pentru că Mariana Vrânceanu a adus pe lume, pînă la vîrsta de 40 de ani, nu mai puțin de 18 copii. Dintre aceștia, trei au plecat, însă, la cele veșnice. Chiar și așa, performanța rămîne impresionantă, motiv pentru care am vrut să o cunoaștem pe cea care, începînd de la 18 ani, a rămas aproape în fiecare an gravidă. „Mergeți drept înainte și, cînd drumul se bifurcă, o luați la stînga. O țineți tot înainte pînă dați de un teren de fotbal și, chiar lîngă el, e casa Marianei Vrânceanu”, ne explică un negustor de dulciuri și suc cu prăvălie la poarta școlii din sat. I-am mulțumit omului pentru informație și am plecat, nu înainte ca acesta să ne spună că merită să mergem acolo,. fie și numai pentru a vedea săracia lucie. O descriere ce s-a dovedit a fi însă, prea blîndă. Un bordei de lut prăvălit într-o rînă prin acoperișul căruia se poate admira în voie cerul e toată averea familie Vrânceanu. Gardul și lumina electrică sînt o dorință, dar varul proaspăt, de culoarea oului de rață, te face să te gîndești că ai de a face cu oameni extrem de săraci, dar nu și puturoși. Intrăm. Într-o cămăruță de doi pe doi metri, al cărei colț din stînga este ocupat de ceea ce vrea să fie o sobă, sînt înghesuite trei paturi pe care, noaptea, se îngrămădesc 11 suflete. Adică, mama și cei zece copii rămași încă acasă. Capul familie, Gheorghe, stă în cea de-a doua încăpere, pentru care însă, denumirea de „cameră” reprezintă un confort prea mare. Cîteva bulendre murdare aruncate pe două leațuri țin loc de pat, în timp ce, printre stinghiile de deasupra, în nopțile senine de vară zîmbesc stelele. „M-am mutat aici, ca să le fac celorlalți loc”, spune omul, care, deși nu are mai mult de 50 de ani, arată ca de 70. TBC-ul pe care îl duce pe picoare de peste zece ani și-a spus cuvîntul.
Încurcați la numărătoare
Mariana Vrânceanu era plecată, împreună cu Mariana, fata de 16 ani, la muncă în sat, cu ziua. De altfel, alocația copiilor care încă nu au împlinit 18 ani și banii pe care îi primeasc de la oameni e tot venitul familiei. În total se strîng vreun milion și jumătate de lei, dar gurile care trebuiesc hrănite sînt multe și sărăcia e la ea acasă. „Acum, vara, e bine. Mai un borș de buruieni, mai o gorgoază și ți-ai astîmpărat foamea. Iarna, însă, e greu. Mîncăm ce ne mai dau oamenii din sat”, spune Mirela, fata de 17 ani care, după ce s-a lăsat de școală în timpul clasei a cincea, a rămas să aibă grijă de cei mici. Tot ea ne-a făcut și „prezentăriile”: tata, Gheorghe, 50 de ani, mama, Mariana, 47 de ani, după care au urmat copiii. Gheorghe – 29 de ani, Maria – 27 de ani, Claudia – 26 de ani, Mihaela – 25 de ani, Ana – 24 de ani, Alina – 23 de ani, Vasile – 22 de ani, Florin – 21 de ani, Daniela – 20 de ani, Toderiță – 19 ani, Mirela – 17 ani, Mariana – 16 ani, Romică – 10 ani, Adi – 9 ani și Cezărică – 7 ani. Un „pomelnic” completat cu Cătălin, puștiul care, dacă nu ar fi plecat la cele veșnice în 2002, ar fi avut 11 ani, dar și cu doi frați pe care Mirela nu mai știe cum îi cheamă. De altfel, aceasta s-a încurcat și la numărătoare, dar, pînă la urmă, a reușit să-și aducă aminte de toți frații și surorile pe care le are. Alături, Gheorghe, tatăl, a preferat să-și lase fiica să vorbească. Răspunde doar atunci cînd întrebările reporterului îl vizează direct. Așa aflăm că atunci cînd s-a căsătorit cu Mariana avea 17 ani, iar ea doar 14. Primul copil a venit patru ani mai tîrziu, după care au tot venit. „E greu, dar nevasta n-a vrut să-i lepede, explică bărbatul, care, la 50 de ani, are deja zece nepoți de la cei trei copii căsătoriți. Bolnav de TBC, omul recunoaște că încearcă să mai cîștige un ban cerșind. „Pînă acum cîteva zile mă duceam la Bacău, dar m-au prins gardienii și m-au bătut. Au îndoit cîrja de mine. Acum mă mai duc la Buhuși, dar e scump drumul. Costă 30.000 de lei dus și întors. Ieri, șoferul nu a vrut să mă aducă decît pînă la Blăgești, pentru că nu am avut decît 10.000 de lei. De acolo am venit pe jos”, spune bărbatul. Cu o droaie de copii, o boală scîitoare și sărac lipit, omul nu-și dorește decît să-și vadă, cîndva, bordeiul acoperit așa cum trebuie. Îi este însă, teamă că vrea prea mult. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns