Consiliul Local Bacău, sub semnul alianțelor

Redacția Ziarul de Bacău

• umaniștii lui Romeo Stavarache au asul din mînecă în funcționarea viitorului Consiliu Local Bacău • PSD a pierdut mai bine de jumătate din locurile de consilieri

Dacă în următoarele săptămîni nu vor fi încheiate alianțe clare între cele trei grupări politice care au reușit să își delege mai mulți reprezentanți în administrația publică băcăuană, viitorul Consiliu Local Bacău nu va avea nici o șansă să funcționeze. Spre deosebire de vechiul mandat, cînd a dominat clar vechiul Consiliul Local Bacău cu 19 reprezentanți din totalul celor 31 de aleși locali, PSD nu a reușit acum să își adjudece în municipiul reședință de județ decît 30% din posturile de consilieri. Din cei 23 de membri pe care îi va avea viitorul Consiliu Local, opt sînt reprezentanți ai Partidului Umanist Român, alți opt vor reprezenta Partidul Social Democrat, patru sînt membri ai Partidului Național vor fi membri PUR, alți opt vor reprezenta PSD, patru PNL, doi PD și doar unul singur va reprezenta Partidul România Mare. De funcționarea viitorului Consiliu Local depinde, așadar, politica de alinațe pe care o va gîndi Romeo Stavarache, liderul umaniștilor băcăuani pentru partidul pe care a reușit să îi aducă într-un număr atît de mare în administrația publică băcăuană. Dacă în vechiul Consiliu Local umaniștii aveau doar un singur reprezentant, în acest moment, PUR deține aproape un sfert din mandatele aleșilor locali. Tot un sfert de mandate sînt deținute de reprezentanții partidului aflat la guvernare, și tot aproape un sfert de mandate sînt deținute de liberalii și democrații din Alianța D.A. Orientările politice ale reprezentanților PSD și PNL – PD sînt, în acest moment, clare. Rămîne de văzut, în aceste condiții, în ce parte se va îndrepta opțiunea umaniștilor pentru că de politica de alianțe pe care o vor alege va depinde, practic, soarta viitorului consiliu. (Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.