Ștefan RADU
Dezbaterea referitoare la „pragmatismul politic”, reclamat de PSD, săptămîna trecută, de la „partenerii istorici” – PRM și PUR – de ajutorul cărora are atîta nevoie acum, a readus în discuție noțiuni precum „doctrină”, „ideologie”, „disciplină de partid”. Însă prima concluzie ce răsare în urma oricărei analize este golirea de orice valoare practică a acestor termeni. În acest moment, clasa politică existentă în România nu se fundamentează pe doctrine și ideologii; nucleele partidelor sînt guvernate de forțe generate de interese economice ale diverselor grupuri de influență. Scopul oricărei conduceri de formațiune este acela de a administra cît mai multe instituții și domenii de activitate. Puterea unei organizații nu stă în vigoarea cu care promovează un anume program politic principial, ci în numărul pîrghiilor oficiale pe care le poate acționa după propria-i voință. Chiar și simplii membri nu se înscriu în partide precum pașoptiștii, din dragoste de neam și pentru a se jertfi pe altarul democrației. Majoritatea dintre ei își fac foarte multe calcule pragmatice înainte de a semna adeziunea. Așa s-a ajuns ca formațiunile politice să semene cu un fel de cluburi de afaceri preocupate să ocupe segmente cît mai largi de „piață electorală”. De aceea a devenit extrem de dificil să-i separi pe cei ce-și zic social-democrați de social-liberali sau pe național-creștini de socialiștii internaționaliști. Despre „stînga” și „dreapta” nici nu mai discutăm…
Într-un asemenea context, atitudinea celor de la PRM și PUR – aparent indecisă – devine explicabilă: pentru aceste partide minuscule la nivel național principala problemă nu este de natură doctrinară, ci de supraviețuire pe eșichierul românesc extrem de fluid. Cele două formațiuni – în perspectiva alegerilor generale din toamnă – au drept țel ocuparea unei poziții cît mai vizibile în ochii electoratului, situație asigurată doar dacă participă la formarea structurilor de administrare locală. PRM și PUR își arată disponibilitatea de a colabora cu orice partener mai puternic dacă i se asigură cîteva funcții de decizie la nivel de comunitate, postură din care propaganda lor va fi mai eficientă. Altfel, cele 5 – 6 procente stoarse la alegerile locale vor fi inutile pentru a asigura startul necesar depășirii pragului electoral la parlamentare.
După cum scriam și săptămîna trecută, în acest moment, în culisele partidelor se vînd și se cumpără consilieri, viceprimari, șefi de comisii. Asemenea negocieri presupun sume importante de bani, funcții care trec de la o organizație la alta și multă discreție. Și ca la orce negociere, eficiența depinde de puterea partenerilor de a renunța la orgolii, de a prezenta propriile oferte cît mai atractiv și de a induce încrederea reciprocă. Este mult mai simplu să negocieze doi actori politici, față-n față, decît să se adune la aceeași masă trei sau patru jucători care nu par dispuși să lase de la ei… Democrația, mesajul transmis de electorat prin votul de sancțiune, discursurile despre dreptate și adevăr cîntăresc din ce în ce mai puțin în balanța intereselor de grup ale celor flămînzi de putere. Pe nici un teren de fotbal nu am văzut vreo echipă avantajată vizibil de către arbitru care să se revolte și să ceară o măsură împotriva propriilor interese. La urma-urmei, doar rezultatul final contează și premiul obținut chiar și pe căi mai puțin ortodoxe…
Lasă un răspuns