Negocieri încordate pentru formarea noului Consiliu Local Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

• fără încheierea unor alianțe ferme, noua administrație publică locală nu va avea nici o șansă să funcționeze așa cum trebuie

Doar două zile mai au la dispoziție grupările politice care și-au văzut desemnați reprezentanți în reprezentanți în administrația publică băcăuană pentru încheierea viitoarelor alianțe, fără de care viitorul Consiliu Local Bacău nu va avea nici o șansă să funcționeze. La sfîrșitul acestei săptămîni, mai exact vineri, 25 iunie, va avea loc ședința de constituire a noului Consiliu Local format din reprezentanții formațiunilor politice care au întrunit cele mai multe voturi din partea alegătorilor. Dumitru Popa, secretarul municipiului Bacău, spune că timpul rămas pentru constituirea noului for de conducere al administrației publice băcăuane este extrem de scurt. „Este pentru prima dată cînd perioada rămasă pentru desemnarea noului consiliu se comprimă la doar cîteva zile. Pînă acum, toată atenția a fost canalizată spre alegerile locale din turul II, care au avut loc pentru desemnarea viitorului primar. Așa stînd lucrurile, discuțiile trebuie să se poarte acum contra cronometru”, ne-a declarat secretarul Popa. El a mai precizat că, cel puțin deocamdată, nu se cunosc opțiunile partidelor politice cu privire la desemnarea reprezentanților lor într-una sau alta dintre comisiile de specialitate ale consiliului. „Noi am făcut o repartiție provizorie a noilor consilieri în cele cinci comisii de specialitate ale consiliului. Este posibil, însă, ca unul dintre partide să spună că și-ar dori mai mulți reprezentanți în comisia de servicii publice și comerț, de exemplu, iar altele să spună că vor să fie reprezentați cu precădere în comisia de administrația publică locală, să spunem. Nu știm ce va fi. Pînă acum nu am primit nici o opțiune clară din partea partidelor politice”, a mai precizat Dumitru Popa.

Negocierile între formațiunile politice se anunță destul de încordate. Asta pentru că, spre deosebire de vechiul mandat, cînd PSD domina clar vechiul Consiliul Local Bacău, cu 19 reprezentanți din totalul celor 31 de aleși locali, componența actualului consiliu este extrem de colorată. PSD nu a reușit acum să își adjudece în municipiul reședință de județ decît 35% dintre posturile de consilieri. Dintre cei 23 de membri pe care îi va avea viitorul Consiliu Local, opt sînt reprezentanți ai Partidului Umanist Român, alți opt vor reprezenta Partidul Social Democrat, patru sînt membri ai Partidului Național, doi de la PD și doar unul singur va reprezenta Partidul România Mare.

De funcționarea viitorului Consiliu Local depinde, așadar, politica de alianțe pe care o va gîndi Romeo Stavarache, liderul umaniștilor băcăuani, pentru partidul pe care a reușit să îi aducă într-un număr atît de mare în administrația publică băcăuană. Dacă în vechiul Consiliu Local umaniștii aveau doar un singur reprezentant, în acest moment, PUR deține aproape peste o treime din mandatele aleșilor locali. Tot circa 35% din mandate sînt deținute de reprezentanții partidului aflat la guvernare, și un sfert din mandate sînt deținute de liberalii și democrații din Alianța D.A. Orientările politice ale reprezentanților PSD și PNL-PD sînt, în acest moment, clare.

Rămîne de văzut, în aceste condiții, în ce parte se va îndrepta

opțiunea umaniștilor pentru că de politica de alianțe pe care o vor

alege va depinde, practic, soarta viitorului consiliu. (Elena

SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.