Ștrandul Letea s-a deschis fără autorizația sanitară

Redacția Ziarul de Bacău

• conducerea Direcției de Sănătate Publică va demara un control pentru a vedea de ce au fost primiți clienții fără să existe autorizația sanitară

Ștrandul Letea a fost deschis publicului larg. Acesta funcționează de miercurea trecută, chiar dacă lipsește principalul document care să îi dea undă verde pentru a primi publicul larg. „Ștrandul Letea nu are eliberată de către instituția noastră autorizația sanitară de funcționare. Inspectorii noștri au făcut verificări și au încheiat proces verbal de control. În acesta s-au specificat existența tuturor investițiilor realizate aici, dar conducerea ștrandului trebuia să ne ceară avizul de funcționare la începutul sezonului”, ne-a declarat medicul Marin Buștiuc, director adjunct la Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău. Ștrandul a fost supus unor ample lucrări de investiții, reparații și igienizare. Deși acesta s-a deschis, cei care răspund de ștrand și, implicit, de sănătatea clienților nu au solicitat autorizația încă de la DSP Bacău. „Vom trimite acolo un echipaj pentru a vedea de ce s-a deschis ștrandul fără a avea avizul nostru sanitar”, ne-a mai spus Marin Buștiuc.

Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică Bacău monitorizează săptămînal condițiile igienico-sanitare din cele două ștranduri băcăuane. Primul care și-a deschis porțile pentru clienții ostoiți de căldură este ștrandul Tineretului. „Ștrandul Tineretului este deja deschis. De aceea, de aici se iau probe de apă săptămînal. Ștrandul are autorizație de funcționare”, a precizat directorul adjunct de la DSP Bacău.

În ceea ce privește Insula de Agrement, instituția băcăuană îi sfătuiește pe băcăuani să nu se scalde în apă, deoarece aceasta nu corespunde din punct de vedere sanitar. Cei care fac baie riscă să se aleagă cu boli de piele. Instituția a recomandat Consiliului Local să afișeze pe insulă panouri informative pe care să fie scris clar că scăldatul este interzis. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.