Vasile Ghindăoanu, pensionar, Bacău: Bătînd orașul la pas, pentru că am timp suficient pentru asta, am posibilitatea de a constata unele lucruri pe care majoritatea concitadinilor ori nu le observă, ori le trec cu vederea. Iată ce vreau să vă sesizez: la capătul dinspre intersecția Miorița al blocului „pompierii vechi” de pe strada 9 Mai, se află sediul societății româno- germane de asigurări Unita. Aceasta și-a amplasat, la marginea pietonalului, o firmă luminoasă. Alimentarea cu curent electric se face printr-un cablu ce pornește de la o sursă din interior și este ancorat de o sîrmă care, din cauza greutății, s-a curbat foarte mult. Un om cu o statură mai înaltă poate acroșa oricînd cablul cu pricina scoțîndu-l din legături și provoca un scurt-circuit. Sau, și mai rău, electrocutarea unuia mai neatent. Pericolul pîndește noaptea, cînd instalația e sub tensiune pentru a lumina panoul. Faceți ceva pentru ca reprezentanții societății cu pricina să elimine această sursă potențială de primejdie.
Redacția: Sîntem „pe fază” și atenționăm firma, inclusiv prin intermediul fotografiei.
Cu gunoiul la ușă!
Evanghelia Ploștină, casnică, Bacău: O zicală românească spune că gospodina leneșă mătură gunoiul după ușă sau îl bagă sub covor. Mai nou, îl aruncă de pe balcon ori pe fereastră. Aseară, am văzut una și mai și: vecina de apartament și-a pus cutia de gunoi pe hol, lîngă ușă și acolo l-a lăsat pînă în seara zilei următoare. Abia la insistențele colocatarilor a catadicsit să-și ducă gunoiul – care între timp umpluse „vîrf” cutia – la pubelă, strîmbînd însă și din nas, de parcă ne-ar fi făcut un favor. Ce părere aveți despre asemenea năravuri și cum credeți că ar trebui să procedăm în astfel de cazuri?
Redacția: Părerea noastră despre astfel de obiceiuri? Sigur că nu poate fi decît una proastă. Ține de educație, de fapt, de lipsa ei, cît și de desconsiderarea celui de lîngă tine, care e tot una. Despre cum să procedați, noi vedem două „căi de atac” : ori le bateți obrazul, ori vă adresați Inspecției Sanitare de Stat, care le poate administra medicamentul forte numit amendă contravențională. (Rubrică realizată de Florin DUNĂREANU)
Lasă un răspuns