• mașinile rusești, „tampon” între Dacia și Volkswagen
Sîmbătă după-amiază, pe trotuarul din fața Hotelului „Decebal”, au fost expuse publicului noile autoturisme Lada și Niva, produse în Rusia. Au fost lansate pe piața băcăuană șapte tipuri de mașini din gama 11X (111 Victoria, 111 Dunărea, 112 Europa și Lada NIVA, ultima, în patru variante de dotare). Evenimentul a fost găzduit de firma Vasiconli Prest din Bacău, dealer autorizat Lada, și de reprezentanți ai Grupului Lada NIVA Romania. Deși prezent pe un pliant al organizatorilor, modelul Lada Samara nu a fost lansat, deoarece se află încă în stadiu de proiect. Lada Victoria 110 este o berlină cu două tipuri de motoare pe benzină (8 și 16 valve), cu injecție multipunct, de 1.499 de centimetri cubi, tracțiune față, și o viteză maximă de 167 de km/h și, respectiv, 185 de km/h. Prețul de vînzare, fără TVA, este de 6.587 de euro și 6.883 de euro.
Lada Dunărea 111 Break este un model universal cu cinci uși, două tipuri de motoare (cu 8 și 16 valve), cilindree de 1.499 de cmc, alimentare cu benzină și injecție multipunct. „Dunărea” are tracțiune pe față și se vinde cu prețurile de 6.957 de euro și 7.327 de euro, fără TVA. Lada Europa 112 Hatchback se vinde cu 6.660 de euro și 6.957 de euro, prețuri fără TVA.
Tot sîmbătă, au fost prezentate cele patru tipuri de mașini de teren NIVA Montana: 1,7 i Standard, 1,7i City, 1,7i Safari și 1,7i Club. Prevăzute cu două uși și cinci locuri, cele patru variante ale NIVA Montana suportă trasee cu înclinații laterale de 40 la sută și pot urca sau coborî rampe cu înclinații de 39 la sută. Prețul de vînzare este de 7.327 de euro, fără TVA. Toate noile modele corespund normelor de poluare EURO 3 și EURO 4, fiind alimentate cu benzină fără plumb (CO 95). Consumul mediu anunțat de organizatori este de circa șapte litri de benzină la suta de kilometri. Producătorii susțin că motorizările sunt efectuate în colaborare cu General Motors. Garanția este de 36 de luni sau 60.000 de kilometri și service-ul se poate face la SC ARA Bacău.
Cele șapte autoturisme prezentate publicului băcăuan amintesc de moda occidentală a începutului anilor ’90. Surprinde că rușii au renunțat la stilul „balșoi”, specific vecinilor noștri de la Răsărit, și au apelat la modele mici. Reprezentantul dealerului Vasiconli Prest, Adrian Măcincă, spune că autoturismele „nu au pretenții de Volkswagen, fiind o clasă tampon între producția internă românească și restul lumii”. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns