Două tinere au fost accidentate grav de un autoturism, în zona magazinului Metro, în timp ce încercau să traverseze pe trecerea de pietoni. Ieri, în jurul orei 12.00, Ionela Corina A., de 21 de ani, și Valentina M., de 19 ani, din Comănești, au fost transportate imediat cu ambulanța la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean. După ce au fost supuse la mai multe investigații, medicii au stabilit că Valentina M. are politraumatism și fracturi atît la mîna, cît și la piciorul stîng, ceea ce a necesitat internarea ei în secția Chirurgie. Corina A. a ajuns la secția Neurochirurgie, deoarece are o contuzie cervicală. în plus, s-a ales și cu traumatism, fără fractură, la genunchiul drept. Cele două tinere au fost accidentate de Dacia BC 34 DDD, condusă de Vasile Canischi, de 29 de ani, din Răcăciuni. El este cercetat pentru vătămare corporală din culpă. (Elena ȚINTARU, Florin CRĂCIUN) mai multe investigații, medicii au stabilit că Valentina M. are politraumatism și fra
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.