Mărgineni – Hemeiuși, drumul gropilor

Redacția Ziarul de Bacău

• deși aflat în coasta Bacăului, drumul ce leagă localitățile Mărgineni și Hemeiuși poate fi folosit lesne ca pistă de încercare a mașinilor • ritmul de apariție a gropilor l-a depășit de mult pe cel al vilelor, care au apărut cu zecile în zonă • primarii celor două comune amenință că vor bloca accesul autovehiculelelor grele dacă nu se rezolvă nimic

În scriptele oficiale apare ca DJ 119 Mărgineni – Hemeiuși, dar oamenii din zonă sau șoferii care îl folosesc ar putea depune mărturie oricînd că denumirea mai exactă ar fi „drumul gropilor”, „drumul craterelor” sau „drumul groazei”. Aflat la o aruncătură de băț de municipiul Bacău, drumul în cauză e folosit atît de proprietarii vilelelor care au apărut de-a lungul lui ca ciupercile după ploaie, dar și de atovehicule de mare tonaj care vin sau pleacă de la firmele din zonă ori de la Parcul Industrial Hemeiuși. În aceste condiții, asfaltul a cedat și locul lui a fost luat de o sumedeniei de gropi mai mari sau mai mici. Dacă vrei să ferești prima groapă, dai într-a doua și tot așa, pînă cînd, ca șofer, te apucă lehamitea, îți faci o cruce mare, te rogi la Cel de Sus ca din mașină să-ți mai rămînă măcar roțile și motorul și mergi înainte. În ceea ce-i privește pe proprietarii caselor aflate de-a lungul drumului, aceștia îi cer Domnului doar să nu le crape casele prea repede. „E jale. Ziua ești la serviciu sau te iei cu treaba prin casă, dar noaptea ai impresia că e cutremur. Nu mai spun de pereți, care au început să crape. În ce ne privește, soțul acoperă cu balast gropile din fața casei, dar după două zile trebuie să o ia de la capăt, pentru că pietrișul din gropi zboară urgent sub roțile camioanelor grele”, ne-a spus Cornelia Culea, una dintre sutele de persoane care au ghinionul să locuiască la marginea drumului în cauză.

Primarii comunelor Mărgineni și Hemeiuși cunosc foarte bine problema, dar spun că sînt, practic, legați de mîini și de picioare, atît timp cît cei de la Consiliul Județean, for în a cărui custodie se află drumul, au dat mereu același răspuns: nu sînt bani. „Am făcut cereri peste cereri, dar de fiecare dată mi s-a spus că nu sînt bani. Oamenii vin aproape zilnic să se plîngă că nu mai pot sta în case, care au început deja să se crape. Am discutat și cu vecinii din Hemeiuși și ne gîndim foarte serios să blocăm drumul pentru mașinile de tonaj mare. Nu e, poate, cea mai corectă soluție, dar așa nu se mai poate”, ne-a declarat Carmil Herciu, primarul comunei Mărgineni. Ultimele promisiuni că drumul va fi reparat atunci cînd se vor găsi bani au venit chiar zilele trecute, dar acestea nu țin cîtuși de puțin loc de asfalt. „Am discutat problema și cu noua conducere a Consiliului Județean și doamna Bogea (Angela Bogea, vicepreședintele Consiliului Județean, n.r.) ne-a promis că, în momentul cînd va veni rectificarea de buget, vom primi bani pentru repararea drumului. Pînă atunci însă, am început să acopăr gropile cu un amestec de pietriș și pămînt. Sper să reziste cel puțin două – trei săptămîni, pentru că varianta acopererii gropilor cu balast nu s-a dovedit viabilă”, a spus Constantin Mihăilă, primarul comunei Hemeiuși, care, la rîndul lui, a confirmat ideea blocării drumului pentru autovehiculele grele. Șoșeaua dintre Mărgineni și Hemeiuși a fost reparată ultima dată în 2003, cînd s-au inaugurat lucrările de construcție la HIT. Din nefericire pentru localnici, aici nu au avut loc alegeri anticipate pentru funcția de primar care trebuia musai cîștigată de omul PSD, așa cum s-a întîmplat la Bîrsănești, motiv pentru care onor Consiliul Județean nu a mai găsit bani nici măcar pentru o roabă de asfalt. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.