Demarată în luna mai, execuția reabilitării la tronsoanele 3 și 4, în lungime totală de 0,6 kilometri, de pe strada Tudor Vladimirescu, artera rutieră centrală din Moinești, va fi finalizată în cursul acestei luni. Ca urmare, carosabilul va fi lărgit, ceea ce va permite traficul auto pe trei benzi de circulație. „Constructorul a întîmpinat unele impedimente. Cele mai multe au fost legate de faptul că unele trasee ale cablurilor electrice sau telefonice, precum și canalizări ori racorduri, erau altfel poziționate în planurile puse la dispoziție de către beneficiarii acestor obiective decît în realitate. Tot în acest an va fi realizat și tronsonul doi, lung de trei sute de metri. Mai precis, acesta se întinde între zona bazarului și întersecția cu strada Schile. Anul viitor, prioritar va fi tronsonul șase, de patru sute de metri, cel care leagă clădirea hotelului unde va fi amenajată o parcare în spic, de monumentul DADA. De asemenea, în obiectiv vor fi cuprinse și tronsoanele șapte și opt, respectiv străzi ca Libertății sau Vasile Alecsandri, de fapt artere adiacente străzii Tudor Vladimirescu”, ne-a precizat Nicolae Nechifor, viceprimarul municipiului. Să mai menționăm că întreaga investiție a fost estimată inițial la o valoare de 35,7 miliarde de lei, dar există toate premisele ca această sumă să fie depășită. (Mihai VIERIU)
Circulația prin centrul Moineștiului se va redeschide curînd
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.