Un grup de copii care se juca pe malul rîului Trotuș au găsit luni seara un obiect destul de ciudat: ceva ce sămăna cu bombele de prin filmele văzute la televizor. După ce l-au studiat mai îndeaproape și au înțeles că-i ceva în neregulă cu obiectul, au decis să anunțe o patrulă de jandarmi care își făcea rondul. „Jandarmii de la Secția de Ordine Publică din Tîrgu Ocna s-au dus la fața locului și au găsit pe malul stîng al rîului Trotuș un proiectil neexplodat. În momentul în care au constatat că cele relatate de copii se confirmă, ei au luat măsuri de izolare a locului respectiv și au anunțat Inspectoratul de Protecție Civilă Bacău”, ne-a declarat locotenentul Ioan Ouatu. Jandarmii au asigurat și paza locului respectiv pe timpul nopții, pînă la ora 11,00 a doua zi, cînd lucrătorii de la Inspectoratul de protecție civilă au ridicat proiectiulul în siguranță. Specialiștii au descoperit că era un proiectil de artilerie de calibru 76 de milimetri, în greutate de aproximativ 12 kilograme. (Mirela ROMANEȚ)
Copiii au găsit un proiectil neexplodat în Trotuș
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.