ASTERIX OAMENI DIN FUNDU TUTOVEI

Am trecut de multe ori prin Fundu Tutovei. E un sat aruncat într-o văioagă, dar la șosea, de cum intri dinspre Bacău în Plopana. Odată chiar m-am oprit pentru cîteva minute, un cortegiu funerar tocmai intra în cimitirul care, și el, e tot la șosea. Am privit, atunci, mai cu atenție, oamenii aceștia de aici, din sat, aproape toți plîngeau -murise o fată de vreo 16 ani -, oameni îmbrăcați sărăcăcios, oameni sărmani. Ca și cimitirul – unde, la întoarcere – am intrat și am stat preț de un minut lîngă mormîntul abia acoperit cu pămînt…

Pe atunci singura, sau aproape singura sursă de venituri a acestor oameni erau livezile întinse pe sute de hectare, din Plopana. Sigur, asta în afara bucăților de pămînt, proprietate, muncite cu sudoare, dar pămînturi nu prea bune, nu prea darnice. Pe timpul acela aveam un bun și apropiat prieten în Plopana, inginerul Andrieș, șef de fermă pomicolă, specialist împătimit pentru pomii fructiferi, om cumpătat – pe care nu l-am mai văzut de ani buni, dar despre care -spre bucuria mea – am aflat că e primar în comuna Plopana. Mi-am zis că cei din partea locului au ales un om desăvîrșit, un gospodar adevărat, că ăsta-i adevărul! Despre el mi-au vorbit, zilele trecute, cele două femei din Fundu Tutovei, care împreună cu o copilă de nouă sau zece ani veniseră în piață la Bacău cu cîteva lădițe de prune și cu un coș mare cu vișine. Femeile – slabe, livide, singurul semn al încăpățînării lor în fața vieții fiind ochii – ochi mari, luminoși, îndrăzneți, aș zice. „E greu, tare greu la noi în sat! – mi-a zis una dintre femei, care spunea că o cheamă Ana – livezile nu mai sînt cele de altă dată, nu mai sînt muncite așa cum se munceau, cu toate că, uitați-vă, s-au făcut, anul ăsta, o mulțime de prune, se rup crengile de multe ce-s!…”. „Dumnezeu încă ne mai iubește” – completează cealaltă, cu o față cuminte, umilă chiar. Ce mai e nou prin Fundu Tutovei? Sărăcie, oamenii se nasc și mor, dar, mare păcat, numai o viață avem și aceea e tare nemiloasă cu noi – așa mi-au zis cele două femei. „Avem un primar bun, pe inginerul Andrieș – dacă ați auzit de el – dar ce poate face un om, chiar dacă-i primar, ca noi să trăim ca oamenii…? Numai cei de sus, de la Putere, pot să ne creeze condiții mai bune de viață, dar ei îs mai mult pentru ei”- mai zise, cu amărăciune, Ana, care mi-o arată pe fata ei, elevă într-a treia, adăugînd că mai are șapte copii acasă… (Eugen VERMAN)