Doi militari în termen care își efectuează stagiul militar la la Grupul de Pompieri Militari „Maior Constantin Ene” din Bacău au ajuns la spital acuzînd dureri de burtă și vărsături. Ioan Panțiru, de 21 de ani, și Cătălin Constantin, de 22 de ani, au fost internați în secția de Boli Contagioase Adulți. „Miercuri, pe la trei dimineața, ni s-a făcut rău. Aveam arsuri puternice pe piept și crampe. Dimineață am luat un dicarbocalm și, după ce am mîncat un sandwich cu salam, ni s-a făcut mai rău și am venit la spital. Nu știu dacă este de la mîncare, că toți am mîncat la fel, iar salamul acesta ne este servit dimineața la masă de zece luni de cînd facem armata. Seara am mîncat piure cu carne și sos, și nu pot spune că mi s-a făcut rău de la asta”, ne-a povestit unul dintre militari. Ei au fost internați cu diagnosticul de gastroenterită, iar analizele de laborator vor stabili care este cauza răului celor doi militari. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Doi militari în termen, aduși la spital cu dureri cumplite de burtă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.