După ce timp de o lună, programul de relații cu publicul al Punctului de lucru Moinești din cadrul Oficiului de Pensii a fost redus la doar o zi pe săptămînă, iată că de cîteva zile s-a revenit la orarul normal. Cei interesați pot apela la serviciile funcționarilor de aici zilnic, între orele 8.30 – 16.30, de luni pînă vineri. Pensionarii doritori să obțină bilete de tratament în stațiuni pentru perioada lunii septembrie mai pot depune cererile pînă pe 10 august. De menționat că aceștia, dacă sînt membri ai Casei de Ajutor Recioproc a Pensionarilor din localitate, au posibilitatea obținerii unei reduceri de 30% din valoarea biletului de la respectivul C.A.R. De serviciile Punctului de lucru Moinești al Oficiului de Pensii pot beneficia și locuitorii zonelor limitrofe, inclusiv cei din Dărmănești și Comănești. (Mihai VIERIU)
Oficiul de Pensii din Moinești și-a reluat programul obișnuit
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.