SCRIPTA MANENT O donație specială din Ocolul domnesc al târgului Bacău

În preocupările lor de a falsifica istoria poporului român, anumiți istorici catolici au scris și continuă să publice cărți, studii despre persecutarea și lipsa de drepturi a credincioșilor catolici din Moldova, ca și din România contemporană. Unii dintre aceștia, victime ale propriei ignoranțe, au ajuns mult prea departe cu afirmațiile lor incorecte, tendențioase, încît îi consideră pe acești români ca străini de națiunea română! Acești pretinși cercetători, în realitate promotori ai neadevărurilor istorice, susținuți cu consecvență de unii politicieni care orăcăie mai puternic decît broaștele, uită sau pur și simplu nu știu că atît în trecut, cît și în prezent catolicii s-au bucurat și se bucură de egalitate în drepturi cu ortodocșii.

Unii dintre credincioșii catolici au ocupat cele mai înalte magistraturi în statul moldav și în cel unit al tuturor românilor.

Chiar și la sfîrșitul secolului al XVI-lea, în timpul domniilor succesive ale lui Petru Șchiopul – cel ce a ocupat scaunul domnesc al Moldovei în trei rînduri, s-au petrecut fapte care atestă preocupările acestuia de a-i trata în mod egal pe locuitorii țării, indiferent de credința religioasă a acestora. Corespondența acestui domnitor cu pontiful Romei și cu cardinalul Alessandro Peretto, cunoscut și sub pseudonimul Montealto, ca și cea a colaboratorului domnesc, cunoscutul Brautti, cu căpeteniile Sfântului Scaun, reprezentanții acestuia aflați în Polonia evidențiază marele adevăr: Moldova a fost și este un spațiu geografic al libertății și toleranței religioase și al celei etnice, al respectării drepturilor omului cu mult timp înainte de proclamarea și recunoașterea acestora pe plan internațional. Nu multe popoare din lume, dar mai ales dintre cele vecine pot discuta despre asemenea relații interetnice și interreligioase de pe asemenea poziții și mai ales acelea care au declarat religia și chiar existența românilor ca „tolerate” pe vatra strămoșească a acestora!

In corespondența din 14 ianuarie 1588, Brutti a comunicat pontifului Romei și nunțiului apostolic din Varșovia că va pune Cotnarii la dispoziția iezuiților, iar franciscanilor – care nu vorbeau limba germană și nici pe cea maghiară, le va acorda o mănăstire veche, aproape de Bacău și i-a pus în stăpînirea moșiei Trebeș, lîngă Bacău, unde se aflau ortodocși și 50 de familii catolice. Așezările Trebeșul de Sus și Trebeșul de Jos au fost cunoscute, prin documentele scrise la cancelariile domnilor Moldovei, ca unele populate de ortodocși încă din secolele anterioare. Pentru prima dată a fost menționată prezența celor 50 de familii catolice în această așezare care în secolul al XVII-lea a apărut în unele documente cu numele modificat în Barați, fără ca în componența etnică și în exprimarea limbii vorbite de oamenii așezării să se fi petrecut vreo modificare.

Documentele ulterioare au arătat că aceasta a fost baza reală sub raport economic pentru acel vicariat catolic organizat la Bacău, la 20 iulie 1596, la conducerea căruia a fost promovat Hieronim Arsengo de către Comuleus, legatul Papei Sixt al V-lea în Moldova. Acesta fusese momentul real al instalării oficiale a primului ierarh catolic stabilit în așezarea urbană de pe Bistrița. Activitatea lui era o continuare și o recunoaștere a celei anterioare. Franciscanii erau, în fapt și de drept, instalați la Bacău de multă vreme. Mănăstirea veche de aici fusese construită înainte de 15 aprilie 1400, cînd a fost menționată în breva papală dată de Bonifaciu al IX-lea, ca o lucrare făcută de autohtoni. Noutatea donării moșiei Trebeș a fost realitatea anului 1588, iar aceasta a reprezentat baza reală, sub raport material, a episcopului de Bacău, numit la puțin timp de către Sfîntul Scaun, recrutat dintre oamenii de încredere ai papalității, Bernardino Quirini.

Despre suprafața exactă și folosirea pămîntului respectiv au scris întîmplător unii misionari, prefecți de Iași și episcopi de Bacău. Cele mai complete și verosimile date au fost oferite de Manzi, prefectul misiunilor conventuale din Moldova, în completarea chestionarului privind starea misiunilor, făcută în anul 1745.

Prezentînd situația din momentul respectiv, acesta a scris: „Biserica episcopală are unele posesiuni stabile în Trebeș și în Călugăra, care se ridică la 820 de pogoane”. De pe această suprafață, care depășea 410 hectare, „…așa cum rezultă din observarea hotarelor”, se aduc venituri, prin adunarea fînului, strîngerea nucilor, a merelor și altor fructe. Nu întreaga suprafață era cultivată, deoarece era mult loc de pășune pentru turmele de oi, cirezile de cornute, despre care s-a scris în alte documente. La Trebeș erau 200 de pogoane cultivate de oamenii așezării, de la care episcopul nu lua nimic deoarece oamenii erau apăsați de obligațiile financiare impuse de domniile fanariote. Episcopul catolic, în urmă cu 50 de ani, a vîndut 600 de pogoane din proprietatea donată de domnul Moldovei, către Grigore Criscanul. Vînzarea făcută în 1695 a micșorat domeniul episcopal cu 300 de hectare de teren fără ca episcopul să rămînă sărac. Avînd nevoie de alte sume de bani, episcopul de la începutul secolului al XVII-lea a împrumutat 110 scuzi romani de la vornicul Ștefănuță, fiul lui Manolache, punînd drept gaj o parte din moșia Trebeș fără să se îngrijească de plata sumei datorate celui în cauză. Prefectul Lisa și vicarul Madrelli nu s-au prezentat la judecata hotărîtă și terenul respectiv a rămas în stăpînirea vornicului, acuzat de unii specialiști de lăcomie”. Adevărul rezultă din cercetarea documentelor.

Prof. dr. Dumitru ZAHARIA