La sfîrșitul lunii iulie, dar și în aceste zile, am asistat neputincioși la dezlănțuirea potopului în mai toate zonele țării! Gospodării întregi luate de apele învolburate care au măturat totul în calea lor! Case, hambaruri, grajduri cu tot cu animale, cotețe cu tot cu păsări luate sub privirile îngrozite ale celor care au muncit o viață ca să aibă cu ce trăi cît de cît omenește. Cum să mai salvezi ceva din toate astea cînd torentul cît casa vine peste tine? Bieții oameni abia au reușit să se salveze pe ei! Și nici aceia toți! Pe cîțiva dintre ei i-au luat totuși apele, lăsînd în urmă o jale și mai mare! Urgia asta să fie oare numai o pedeapsă a naturii pentru defrișarea pădurilor fără discernămînt sau și o pedeapsă divină fiindcă prea s-a înrăit lumea? Ori, poate chiar un cumul de pedepse? Cine mai poate ști?! Dacă ne luăm după Apocalipsă, aceste fenomene ale naturii ar trebui să le interpretăm ca semne ale prevestirii sfîrșitului lumii pentru îndepărtarea de la credință! După știință, însă, vinovată este omenirea care a poluat excesiv natura provocînd, astfel, rarefierea sau chiar spărturi în stratul de ozon. Iar o a treia variantă, deloc de neglijat, ar fi efectul unor arme meteorologice aflate în mîinile a două puteri mondiale care se luptă pentru supremație economică, ceea ce nu-i deloc exclus deoarece astfel de fenomene au loc pe aproape tot mapamondul. Însă, indiferent care din aceste variante a provocat aceste dezastre, ele nu se vor uita niciodată, fiindcă au adus multe lacrimi pe obrazul țării…! Lacrimi pentru bunurile luate de ape, lacrimi pentru culturile înămolite, dar mai ales lacrimi pentru familiile îndoliate! Să-ți vezi copilul sau părinții dispărînd printre puhoiele spumegînde, printre răgăliile aduse de viitură, fără să poți interveni pentru salvarea lor este cea mai cumplită tragedie!
Cel mai năpăstuit județ de puhoaiele de apă este județul Bacău. Însăși suma pe care a alocat-o Guvernul pentru sinistrați demonstrează acest lucru: 3,8 miliarde de lei! Este cea mai mare sumă care a fost acordată unui județ lovit de potop! Mai mult de jumătate din cît s-a alocat pentru toate județele calamitate: 6 miliarde de lei, adică 200.000 de dolari. Nici c ît a cheltuit PSD-ul în campania electorală pentru alegerile locale, 350.000 de dolari! Deci, cheltuielile electorale sînt mai importante (în viziunea lor) decît ajutoarele date unor oameni care au scăpat cu viață numai cu ce aveau pe ei! Vor mai reuși acești oameni, oare, să-și mai refacă vreodată gospodăriile lor? Să nu uităm că printre ei mai sînt și oameni de vîrsta a treia, care probabil nu mai au timp să o facă. Poate pe asta mizează și Guvernul Năstase! De ce să mai cheltuiască niște bani cu cineva care, și așa, va trebui să-și încheie „mandatul vieții”? Ar fi o „investițe” proastă, nu-i așa? Mai bine sponsorizăm campania prezidențială din Statele Unite cu 200 milioane de dolari, după cum au scris unele ziare, că tot nu avem ce face cu banii! Așa o investiție, mai zic și eu! Indiferent cine va ieși președinte, noi (Guvernul Nătase) vom avea un loc asigurat (de figurant) în concertul omenirii. Chiar dacă vom cînta din frunză, căci din astea avem destule, și tot e ceva! Totul e să te vadă lumea în „orchestra” condusă de un asemenea „dirijor”! Că se vor supăra cei din Uniunea Europenă, e treaba lor! Cam așa gîndește premierul nostru.
Nu am nimic cu poporul american. Am ce am cu politica lor pe care nici ei n-o agreează. Conducătorii lor prea se cred buricul pămîntului! De altfel, chiar Comisia lor de Securitate a dezvăluit că presupusele arme de distrugere în masă pentru care au declanșat acel război Irakului nici n-au existat. A fost un bluf.
Acum toată lumea știe adevăratul motiv al acestui război; a fost și este războiul după care a tînjit atît de mult. Nicidecum acele arme! Cu toate astea, guvernanții noștri stau smirnă în fața lor, așa cum, odată, s-a stat și în fața rușilor. Politicieni de două parale, lipsiți de coloană vertebrală! Mai mare rușinea! (Aurel BERARU)
Lasă un răspuns