EDITORIAL O cloacă de oportuniști

Eduard ADAM

Eterna piatră de moară de gîtul României cînd vine vorba de integrarea noastră europeană este Justiția. Aici sînt cele mai mari probleme, deși capii acestui sistem au mințit cu nerușinare că lucrurile s-ar fi schimbat în bine. Pe ce s-or fi bazat domniile lor cînd au încercat să mai cosmetizeze imaginea șifonată a acestei bresle, nu știu. Dar aflu, tot mai des în ultima vreme, despre cazuri flagrante care demonstrează că lucrurile scîrțîie rău în acest domeniu. Cel mai grav mi se pare cazul magistratului Dumitru Pocovnicu, președintele Tribunalului Bacău, a cărui activitate a atras un control de la minister. Despre Pocovnicu s-a spus că a gestionat într-un mod dubios banii pentru noul sediu al clădirii, dar și că le-ar fi sugerat colegilor să facă o dreptate strîmbă. Nu-i treaba presei să decidă dacă a fost așa sau nu, dar se pare că ceva s-a întîmplat, din moment ce tocmai ministrul justiției a propus Consiliului Superior al Magistraturii să-l revoce din funcție pe Pocovnicu.

N-a fost însă singurul caz care aruncă o pată asupra sistemului. Nu mai departe ieri, a ieșit la lumină cazul unei femei care s-a judecat cinci ani cu sora ei pentru un partaj. A fost nevoie de 73 de termene de judecată pentru ceva ce se putea încheia mult mai repede. Trebă făcută în stil românesc, acea hotărîre judecătorească nici nu poate fi pusă în aplicare, deoarece nu concordă cele trecute în act cu realitate. Ce s-a întîmplat?! A început un alt șir de procese, despre rezultatul cărora vă voi scrie, poate, în 2010. Sau mai tîrziu….

Mă întreb cum de-o fi fost posibil în instituții cu atîtea pretenții, cum este Tribunalul Bacău sau Judecătoria din Moinești, ca un judecător să judece în 48 de termene și să nu-l întrebe nimeni de ce nu ajunge la o concluzie finală. Eu înțeleg că magistratul care conduce o instanță trebuie să fie suveran, dar există totuși niște limite. În cazul despre care vă vorbeam, judecătorul în cauză a ieșit la pensie. Stă acasă bine mersi, își vede de bătrîneți, în timp ce femeia care s-a judecat e încă prin sălile de tribunal. Pe ea cine o ajută să-și recapete liniștea, dar mai ales să-și dovedească dreptatea? De banii cheltuiți nu mai vorbim aici. Dar timpul irosit al acesteia, nervii ei măcinați la zeci de înfățișări, neliniștile interioare, oare toate astea nu contează?!

Cînd spui justiție, te gîndești la ceva ce impune respect, recunoaștere, admirație. Justiția românească, din păcate, nu mai stîrnește de mult astfel de trăiri. Cu scuze față de judecătorii care își respectă meseria și pe ei înșiși, justiția noastră e mai degrabă o rușine. Mă întreb ce-or gîndi străinii despre sistemul juridic românesc, pe care ai noștri vor să-l prezinte ca pe unul plin de valori individuale, dar el este, de fapt, o cloacă de oportuniști.