Benzina care a luat foc la Gugești era de la Rafo

Redacția Ziarul de Bacău

• pentru că pompierii au spus că în vagoanele de motorină se afla benzină, Rafo a fost bănuită că a vrut să păcălească statul prin neplata accizelor • ar fi fost vorba de o pagubă de peste 50.000 de euro • polițiștii oneșteni spun însă că din documente reiese că Rafo și-a achitat corect accizele către stat

Tragedia de la Gugești a adus în prim plan o firmă care a fost acuzată de mai multe ori că a încercat să înșele bugetul statului cu sume impresionante: Rafo Onești. Trenul marfar avea în componența sa 34 de vagoane care au fost încărcate la Borzești și care conțineau combustibil. Paul Ivașcu, directorul general al Rafo Onești, a confirmat că marfa a plecat din rafinărie. „Marfa a plecat de la Rafo, în condiții de livrare franco depozit producător (cu alte cuvinte, responsabilitatea lui Rafo privind combustibilul a fost doar pînă cînd produsele au fost încărcate în vagoanele CFR – n.r.). Au existat două loturi: un prim lot, de 500 de tone de motorină, a fost încărcat în 11 vagoane și avea drept destinație firma VGB International București. Al doilea lot, totalizînd 994,4 tone de benzină fără plumb, a fost încărcat în 23 de vagoane și a plecat spre Visto Impex București. Nu a existat nici o problemă de ilegalitate privind marfa, livrările s-au făcut în baza contractelor pe care Rafo le avea cu cele două firme”, ne-a declarat Paul Ivașcu.

Pompierii militari care au intervenit la stingerea incendiului de la Gugești au declarat, însă, că, în anumite vagoane pe care scria „motorină” ar fi existat, în realitate, benzină. În această situație, Rafo a fost suspectată de o nouă înșelare a bugetului de stat. Potrivit unei Hotărîri de Guvern, de la 1 iulie 2004, acciza pentru benzina fără plumb este de 353 de euro pe tonă, în timp ce o tonă de motorină este accizată cu 245 de euro. În aceste condiții, diferența de acciză între o tonă de benzină și una de motorină este de 112 euro. Vagoanele care se aflau în componența garniturii conțineau aproximativ 50 de tone de combustibil. Un calcul simplu arată că, dacă pe vagon ar fi scris motorină, iar în interior s-ar fi aflat benzină, la un singur vagon, clienții ar fi cîștigat aproximtiv 5.000 de euro, pe care nu ar mai fi fost nevoiți să îi plătească statului, sub formă de acciză. Cu 11 vagoane de motorină, VGB ar fi băgat în buzunar peste 55.000 de euro.

Petru Ivașcu spune, însă, că transportul a fost legal și că nici un vagon nu a avut în interior altceva decît ce a fost declarat în documente, iar acciza s-a achitat corect. „Pentru cele 11 vagoane în care a fost motorină, acciza a fost achitată, în avans, cu un ordin de plată nr. 349 din 12 august 2004. Pentru transportul de benzină, acciza s-a plătit cu ordinul de plată nr. 905 din 13 august 2004”, ne-a declarat directorul general al Rafo. Pentru că, în urma constatărilor pompierilor, au existat suspiciuni că Rafo și partenerii săi sînt implicați într-un caz de evaziune fiscală, ieri dimineață, de la Rafo Onești au fost ridicate documente, pe care le-a verificat poliția economică. Emil Moroșanu, adjunctul șefului Poliției Onești, a infirmat ieri după-amiază ipoteza evaziunii fiscale. „De la Rafo au plecat 34 de vagoane cu combustibil, 11 au fost încărcate cu motorină, iar 23, cu benzină. Am controlat toate actele și a rezultat că toată cantitatea s-a livrat în baza unor contracte și note de comandă, iar datoriile către bugetul de stat au fost corect plătite. Nu este nici o ilegalitate la mijloc”, ne-a asigurat comisarul șef Emil Moroșanu. (Nicoleta BICHESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.