Chirpicii și vălătucii, din nou la modă în construcții

• sătenii de prin satele mai sărace ale județului nici nu îndrăznesc să se apropie de materialele de construcții moderne • manopera pentru o casă din chirpici și vălătuci nu trece de cîteva milioane de lei

Căldura cruntă te îndeamnă să cauți cu înfrigurare un petec de umbră. Cîmpul întins, fără tufișuri, nu lasă nici măcar speranța că te-ai putea alina cumva de vipia încinsă. Undeva în buza unui deal se întrezărește agitație. Cîțiva bărbați și femei se luptă îndîrjit cu ceva nevăzut încă de la depărtarea la care era mașina. Ne apropiem curioși de bărbații și femeile care nu țineau cont de căldură. Într-o groapă, mai mult întinsă decît adîncă, cu pantalonii suflecați pînă la genunchi, bărbați și femei de-a valma amestecă bine clisa înumuiată în apă. Pe lături, un copil tot aruncă la îndemnul adulților cîte un șomoiog de paie pe care aceștia se reped apoi să-l amestece bine cu pămîntul moale, ca o plămădeală de aluat. Oamenii muncesc fără să vorbească între ei. Din cînd în cînd se aude vocea cîte unuia care cere fie o găleată de apă, fie paie pe care le amestescă apoi cu picioarele. După un răstimp, femeile încep să prelucreze clisa astfel rezultată, dîndu-i formă de franzelă. Este ceea ce se cheamă vălătuci. În urma lor, bărbați se reped și îi aruncă în căruța trasă chiar la buza gropii. Înhămate la jug, două vaci stau aproape să cadă de căldură și oboseală. Muncitorii ne răspund la salut, fără să se oprească din înmuiat. „Dacă ne-am apucat de ei, trebuie să-i ducem pînă la capăt, altfel ori rămîne pămînt neamestecat cu apă și paie, ori se usucă și nu mai sînt buni de nimic. Dacă mai zăboviți oleacă, om termina de încărcat căruța și pînă să începem altă șarjă, putem sta de vorbă”, ne spune unul dintre bărbați.

„Vălătucii îs mai sfinți decît bolțarii”

După aproape o jumătate de oră, căruța pleacă greoi către sat. Rușinați că îi „prindem în poză” murdari de noroi, oamenii ne spun care-i procesul de fabricație al vălătucilor. Asta după ce ne cer insistent să nu-i confundăm cu chirpicii. „Din vălătuci se fac casele de paiantă, doamnă! Astea-s cele mai rezistente. Pe furcile de lemn de stejar, dacă se poate, se bat șipci de lemn pe o parte și pe alta, și apoi cuie peste care se face o plasă de sîrmă. Vălătucii proaspeți se bagă între cele două rînduri de șipci și se presează bine. Dacă se întărește vălătucul în „armătura” de șipci, se face beton, nu alta. Nu mai pică asta nici cît îi pămîntul. Casele de chirpici sînt mai păcătoase, că nu au rezistența dată de „armătura” asta de care vorbeam. Mai trebuie o zeamă de bere și gata treaba”, ne spune unul dintre bărbați.

Ne interesăm de costuri și de durata unei asemenea construcții. O femeie, cu baticul legat după cap, ne lămurește că scheletul casei, furcile de lemn și șipcile sînt bătute în general de alții. „Noi facem doar umplutura de vălătuci. E muncă grea, să lucrezi cu pămîntul, mai ceva ca la cosit. Dar dacă ne ținem de treabă, în două săptămîni terminăm o casă cu două camere și o bucătărie. Mai durează ceva pînă se tencuiește, dar asta nu este treaba noastră. Cîștigăm între trei și șase milioane de lei cinci oameni”, ne-a lămurit femeia.

Bărbații scuipă cu dispreț cînd îi întrebăm despre bolțari și alte materile moderne de construcții. Sînt cel puțin trei motive care îi îndeamnă să fie reticenți: prețul, respectarea rețetei și distanța mare de la care trebuie cărați. „Acuma, cu prețul și transportul parcă te-ai mai descurca, că nu-ți faci casă în fiecare zi. Dar dacă nu respectă ăia rețeta și se sfarîmă bolțarii sub tencuială după un an sau doi? Ce te faci?! Dacă ar fi să-i facem noi, să ne cumpere proprietarul toate cele de trebuință și o formă, da, ar merge. Dar așa, să iei de pe mîna altuia și să nu știi ce-o să se întîmple după cîțiva ani, e la ghici. Și mult prea scump. Asculta-ți aici, la ce vă spui eu: dacă se întăresc vălătucii, trebuie să dai la ei cu barosul ca să dărîmni un perete. Așa că de ce ar trebui să plece omul de la sat după materiale din oraș? Noi ne mulțumim cu ce ne dă pămîntul”, a încheiat sfătos cel care părea șeful echipei de lucru. Apoi, cu un îndemn scurt, au trecut cu toții la săpat din mal, în vreme ce femeia și copilul au început să care apă pe vatra de lucru. Începeau să facă o nouă șarjă de vălătuci. (Mirela ROMANEȚ)