Prețul apei reci bagă zîzanie între băcăuani

Redacția Ziarul de Bacău

• în zona Narcisa, indicele de corecție ajunge și la 100.000 de lei de persoană

Locatarii blocului 7, scara B, de pe strada Narciselor sînt nemulțumiți la culme de faptul că sînt obligați să plătească sume exorbitante în contul indicelui de corecție. Oamenii spun că în luna iunie au fost nevoiți să plătească în plus cu aproape 100.000 de lei de persoană pentru apa pe care nu au consumat-o. „Este mai ceva ca pe vremea comunismului, cînd se mergea după principiul toți pentru unul și unul pentru toți. Sîntem obligați să plătim indice de corecție, deși vecinii noștri au pierderi în apartamente. Este revoltător și așa nu se mai poate”, ne-a spus unul dintre locatarii nemulțumiți.

În informarea din luna iunie, administratorul Asociației de proprietari 65, de care aparține și blocul de pe strada Narciselor, arată că apa rece costă 12.098 de lei/mc, iar apa caldă, 47.662 mc. Dar sumele, și așa mari, nu sînt sigurele care trebuie achitate, pentru că urmează imediat indicele de corecție, stabilit pentru fiecare persoană în parte: 18.575 de lei la apă rece și 80.457 de lei la apa caldă, adică, în total, 100.000 de lei. „Păi noi sîntem pensionari și am montat apometre în casă tocmai ca să facem economie și să plătim mai puțin. Dar, lunar mai dăm 100.000 de lei în plus pentru cheltuieli care nu ne aparțin. O familie cu patru sau cinci persoane este băgată în datorii numai de banii ăștia în plus care ni se iau cu forța din buzunar”, continuă băcăuanii nemulțumiți. După ce locatarii s-au revoltat că sumele cu indicele de corecție îi aduc la sapă de lemn, în bloc s-a făcut o verificare a tuturor instalațiilor interioare. Așa s-a constatat că unii vecini fără apometre aveau instalațiile sanitare defecte și lăsau apa să curgă tot timpul la robinet, iar alții au exclus de la apometre țeava care duce spre bazinul de la grupul sanitar. „În iunie, indicele de corecție a fost foarte mare pentru că am avut cel puțin zece persoane care nu au declarat la timp consumul, iar pentru ei trebuia să aprob eu cantitatea de apă folosită. La alții au fost defecțiuni mari, iar vecinii de bună credință erau cei care plăteau”, justifică cheltuielile foarte mari administratorul Pușa Diac. După verificări, locatarii care în iunie au plătit 100.000 de lei de persoană ca indice de corecție au primit înapoi ceva mai mult de 5.000 de lei de persoană, dar au plătit aproape 20.000 de lei peste ce au consumat la apă caldă. Oamenii sînt, însă, în continuare nemulțumiți și au făcut sesizare la biroul specializat al primăriei, în speranța că cineva se va interesa și de problemele lor. Cum acest lucru nu s-a întîmplat nici pînă în ziua de astăzi, locatarii blocului 7 de pe strada Narciselor sînt convinși că doar o revoltă sau un marș de protest ar putea determina autoritățile în drept să-și aplece urechea la problemele simple ale oamenilor. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.