Cine-l mai scoate din poartă?

Redacția Ziarul de Bacău

După trei etape în care a primit doar un singur gol, Daniel Bogdan crede că va avea cel mai bun sezon din carieră

– Notăm revenirea ta în primul eșalon?

– Sigur că da. Am avut momente cînd mă întrebam dacă antrenorii vor mai miza pe mine.

– Ai vrut să renunți atunci cînd ai fost scos din lotul Vasluiului?

– Nici măcar o clipă nu m-am gîndit la așa ceva. De aceea m-am antrenat de unul singur prin parcul Cancicov.

– După trei etape ai fost unul dintre cei mai buni. Cine te mai scoate din poartă?

Nu are cine. Dacă voi repeta evoluțiile de pînă acum, nu cred că voi mai avea probleme cu postul de portar.

– Neașteptat startul Bacăului?

– Poate pentru cei din afară. Pentru noi, jucătorii, nu. Sîntem mai apropiați unul de celălalt, colaborăm mai bine cu conducerea tehnică și administrativă. Chiar dacă obiectivul nostru este evitarea retrogradării, putem să devenim surpriza acestui campionat.

– Regreți că nu ai făcut mai mult pentru tine de cînd joci fotbal?

– Încă mai am multe de arătat. Iar de jucat, o voi face atît timp cît mă voi simți util.

– Un contract afară sau la o echipă de top din țară te-ar tenta?

– La Bacău sînt apreciat și iubit și sper să rămîn cu aceeași imagine în fața suporterilor.

– Ce le promiți fanilor?

Că voi face poate cel mai bun sezon al meu la Bacău și că nu-i vom ține cu frisoane, ca în edițiile precedente, cînd ne-am salvat de la retrogradare în ultima clipă. (Cristian B.)

Răducan la renegocieri

Cum oferta din Portugalia, de la echipa de liga a doua Varzim, întîrzie, Narcis Răducan a intrat ieri la renegocierea contractului cu FCM Bacău, aflîndu-se pentru o oră față în față cu boss-ul moldovenilor, Gheorghe Chivorchian. „A fost o primă discuție, dar cred că în mare am căzut de acord asupra unor neclarități”, a spus Narcis. Fotbalistul mai are un an de contract cu „taurii” și, deocamdată, nu ar fi dispus să-și prelungească înțelegerea. Un transfer în străinătate ar simplifica lucrurile. (Cristian B.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.