Mașina care atrage privirile tuturor trecătorilor

Redacția Ziarul de Bacău

Nițu Dobre este proprietarul unei mașini care se face remarcată imediat ce este scoasă din garaj. „Bijuteria” de culoare neagră, cu dimensiuni impresionante, face ca toți iubitorii de mașini să întoarcă după ea priviri pline de admirație și curiozitate în același timp. „Cum este posibil ca o astfel de mașină să fie atît de bine întreținută și să arate atît de frumos?”, se întreabă toți trecătorii. „Bijuteria” are mai bine de patruzeci de ani și este o limuzină Mercedes 190 Diesel. A fost fabricată în anul 1961, în Germania, dar din anul 1970 ea se află în proprietatea unui moineștean, care a cumpărat-o din Munchen. Nițu Dobre a fost șofer de TIR. Într-unul din drumurile sale prin Germania s-a hotărît să își cumpere o mașină Mercedes. Așa se face că, în urmă cu 34 de ani, el a achiziționat mașina cu 3.500 de mărci germane. „Erau o mulțime de bani la acea vreme, tocmai de aceea în actele de cumpărare ale mașinii nu am trecut decît suma de o mie două sute de mărci. În realitate m-a costat mult mai mult, dar nu vroiam să îmi creez probleme. La acea vreme trebuia să justifici orice sumă de bani mai mare”, își amintește Nițu Dobre.

De cînd a fost fabricată, mașina a suferit o singură reparație capitală. Chiar și așa, ea nu și-a lăsat niciodată proprietarul în drum. „Mă pot mîndri că deși nu i-am făcut decît o singură reparație capitală, nu mi-a făcut niciodată probleme. Nu s-a întîmplat niciodată să mă lase în pană, deși am făcut cu ea trei drumuri de Grecia. În total, cred că a parcurs aproape un milion de kilometri. Pentru că am avut posibilitatea să merg deseori în Germania, pe mașină am păstrat doar piese originale. Sincer să fiu, este o mîndrie să ști că ai o astfel de mașină. Pe oriunde merg, găsesc admiratori”, spune Nițu Dobre.

Pentru că toată lumea îl întreabă dacă vrea să își vîndă mașina, Nițu Dobre a avut curiozitatea să se informeze în revistele de specialitate care ar putea fi prețul unui astfel de autovehicul. „Am aici o revistă în care este prezentat un model mai nou de Mercedes, a cărui valoare este de 29.500 de euro. Nici măcar cu banii aceștia nu mă lasă inima să o dau”, spune bărbatul, uitîndu-se cu drag la mașina care strălucește în lumina soarelui. (Oana MĂGUREAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.